Cluj-Napoca, Ploiești, Câmpina, București
Pe parcursul ei, viața îți oferă multe roluri pe care să le joci în propria ta scenă. Și iată-te asumându-ți roluri de copil, de iubit, de coleg, de partener, de părinte, de bunic... Și uneori rolurile se suprapun... Și uneori doare tare... Când suferim avem nevoie de transformări. Suferința nu lasă pe nimeni neschimbat: fie te transformă, fie te fragmentează. Rolul meu aici este în a te însoți în aceste momente de tranziție, de a te acompania prin cele mai joase sau înalte momente ale existenței tale, marcate cu conflicte interioare puternice. Sunt aici pentru a te susține în perioadele tale de transformări profunde. Sunt aici fără a te judeca și critica așa cum au făcut-o alții. Sunt aici pentru a-ți șterge lacrimile. Sunt aici pentru a-ți arăta acele părți bune din tine, pe care tu nu le mai vezi demult. Sunt prezentă aici pentru a te conduce pe acest drum al dezvoltării tale, drum pe care eu deja l-am parcurs. Sunt lângă tine mână în mână și mergem în ritmul tău. Ma adaptez ție, sufletului tău, corpului tău, minții și emoțiilor tale. Știu cum te simți acum, pentru că și eu am suferit, și eu am trecut pe acolo, pe unde ești tu… departe de a fi avut o viață perfectă... Dar mai știu ceva… știu cum se simte dincolo, știu cum se simte după ce ai parcurs drumul, procesul, știu cum se simte când găsești vindecarea și eliberarea. Știu cum este când începi să crezi în tine, deși alții nu o mai fac. Sțiu cum este să te simți bine în pielea ta și încrezător. Știu cum se simte când te descoperi pe tine, când te accepți și începi să te iubești. Aștept cu nerabdare să te cunosc și să pornim împreuna pe acest drum! Un „actor” al propriei vieții... Alice Constantin
Psihoterapie integrativă
Acest specialist nu a primit nicio recenzie
Acest specialist nu a publicat niciun articol