Roberta Rosca

Roberta Rosca

București

FărăRating
7 aniExperienţă
150-260 RONTarife

Prezentare

Despre mine

Sunt medic, coach emoțional, trainer și psihoterapeut in formarea: Psihoterapia Focalizată pe Emoții (prof. Greenberg). Știu ce înseamnă să jonglezi în viață simultan cu rolul de soție, ”meseria” de mamă, construirea unei cariere solide, nevoia continuă de a învăța, prieteni care vin și pleacă, călătorii, părinți care îmbătrânesc, case, investiții de gestionat, pierderi imposibil de recuperat… Când mi-am permis să ”trag linie”, am început să ajut oameni inteligenți, cu potențial sau chiar bine integrați social să-și identifice, regleze și resemnifice emoțiile care îi împiedică să ducă viața pe care și-o doresc. Și nu prin ”dresaj”, ci prin metode acreditate științific de schimbare profundă și durabilă. Am ales această formare pentru că este susținută de cele mai recente studii din neuroștiință și pentru că, pentru prima dată, am găsit o formă de psihoterapie în care psihoterapeutul nu se erijează în a fi expert nici în experiența emoțională a clientului, nici în felul în care acesta a prelucrat această experiență. Nu pun ”diagnostice”, nu evaluez cât de rezilient sau nu s-a construit psihicul clientului meu. Îi sunt alături să-l ajut să înțeleagă propriile trăiri și să creăm împreună acel cadru terapeutic care să-i faciliteze o reconstrucție sănătoasă, bazată pe identificarea nevoilor nesatisfăcute corespunzător.

DaSesiuni online
RomânăLimbi vorbite


Servicii

Terapie

Psihoterapie individuală

01:00Durata
200 RONPreț

Obiective principale
C
Consiliere pentru carieră
S
Stima de sine scăzută, devalorizare
D
Dezvoltare personală
Obiective secundare
A
Anxietate şi Atacuri de panică
M
Managementul stresului
P
Pierderea unei persoane dragi, divorţ, separare, doliu
D
Depresie
E
Experienţe traumatice

Coaching şi dezvoltare personală

01:00Durata
260 RONPreț

Coaching

Consiliere psihologică

01:00Durata
150 RONPreț

Obiective principale
D
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
R
Retragere din viaţa socială
P
Pierderea unei persoane dragi, divorţ, separare, doliu
Obiective secundare
S
Stima de sine scăzută, devalorizare
M
Managementul stresului
R
Relații

Pregătire


Recenzii

No items

Acest specialist nu a primit nicio recenzie


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol