Alexandru Zorila

Alexandru Zorila

Cluj-Napoca

FărăRating
5 aniExperienţă
150 RONTarife

Prezentare

Despre mine

Sunt Alexandru Zorilă, psiholog clinician, psihoterapeut format în CBT (Cognitive Behavioral Therapy), acreditat COPSI (Colegiul Psihologilor din Romania) și coach acreditat ANC (Autoritatea Nationala pentru Calificări). Am acumulat diverse experiențe de viață, studiind și lucrând inițial în alt domeniu. Am ales să schimb acel domeniu cu această meserie deoarece în primul rând mi se potrivește ca temperament (fire mai calmă și analitică), dar și pentru că la fel ca mulți dintre noi, am întâmpinat dificultăți emoționale, situații dureroase ce m-au forțat să fiu responsabil, să caut ajutor și să mă dezvolt. Trecând prin acest proces și mulți ani de studiu, am ajuns să pot empatiza cu clienții mei și să îi îndrum în acest proces de schimbare, redescoperire și îmbunătățire. Împreună putem învăța să gestionăm emoțiile, să dezvoltăm abilități, să depășim perioadele dificile și să extragem învățături valoroase din aceste experiențe. Cred cu tărie că orice experiență, oricât de rea ar fi, are acel lucru valoros demn de a fi tratat cu atenție și respect. În acest demers aplic tehnici, strategii și metode bine documentate științific, încercând pe cât posibil să fiu la zi cu ultimele descoperiri din acest fascinant domeniu.

DaSesiuni online
Română, EnglezăLimbi vorbite


Servicii

Terapie

Psihoterapie individuală

01:00Durata
150 RONPreț

Obiective principale
A
Anxietate şi Atacuri de panică
R
Relații
D
Depresie
Obiective secundare
S
Stima de sine scăzută, devalorizare
P
Pierderea unei persoane dragi, divorţ, separare, doliu
M
Managementul stresului
C
Consiliere pentru carieră
D
Dependențe

Pregătire


Recenzii

No items

Acest specialist nu a primit nicio recenzie


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol