Alina-Mihaela Trofin

Alina-Mihaela Trofin

București

FărăRating
1 anExperienţă
180-200 RONTarife

Prezentare

Despre mine

Numele meu este Alina și profesional, pasiunea pentru oameni m-a condus pe drumul psihologiei. Timp de trei ani am studiat psihologia la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București pentru ca ulterior să îmi continui formarea profesională alegând masterul de Psihodiagnoză, Psihoterapie Experiențială Unificatoare și Dezvoltare Personală cu o durată de 2 ani. Pe lângă acestea, am participat la diverse ateliere, cursuri, conferințe și m-am implicat în acțiuni de voluntariat cu copii, fiind interesată de modalitățile de lucru prin care îi pot ajuta pe cei mici să aibă o dezvoltare armonioasă. Recent, am finalizat o formare de scurtă durată în terapia centrată pe scheme cognitive pentru copii și adolescenți și în prezent, sunt psiholog clinician și consilier în supervizare și urmez o formare pentru a deveni psihoterapeut experiențialist. Abordarea mea este una bazată pe empatie și autenticitate iar obiectivul meu profesional este să ajut cât mai mulți oameni să ducă o viață care merită trăită! Pe plan personal, sunt un om pasionat de artă, de frumos care merge o dată pe săptămână la terapie pentru a accepta ceea ce a fost și pentru a învăța cum să am o relație sănătoasă și echilibrată cu mine și (apoi) cu cei dragi mie. Motanul meu este cel care îmi amintește deseori de importanța gesturilor mici dar și de importanța satisfacerii nevoilor personale, fiind astfel un suport în procesul meu de transformare. Deși în practica mea am lucrat și cu copii, în această etapă profesională m-am hotărât să mă centrez pe lucrul cu tinerii și adulții care au oricum la rândul lor un copil interior cu nevoi mai mult sau mai puțin satisfăcute. În caz că ai și tu nevoie de un însoțitor alături de care să îți găsești curajul de a fi vulnerabil și autentic, sunt la un click distanță! Dacă simți că rezonezi cu specialistul dar și cu omul din mine, aștept cu drag să ne cunoaștem în cadrul unei ședințe!

DaSesiuni online
RomânăLimbi vorbite


Servicii

Terapie

Consiliere psihologică

00:50Durata
180 RONPreț

Obiective principale
A
Anxietate şi Atacuri de panică
S
Stima de sine scăzută, devalorizare
R
Relații
Obiective secundare
R
Retragere din viaţa socială
D
Dezvoltare personală
E
Experienţe traumatice
D
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
C
Consiliere pentru carieră
M
Managementul stresului
D
Depresie

Psihologie clinică

Profil psihologic

01:00Durata
200 RONPreț


Pregătire


Recenzii

No items

Acest specialist nu a primit nicio recenzie


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol