Ana Iustina Cârstoiu

Ana Iustina Cârstoiu

Cluj-Napoca

FărăRating
1 anExperienţă
180 RONTarife

Prezentare

Despre mine

Bună 😊 Sunt psiholog clinician în supervizare și terapeut în formare cognitiv-comportamentală. Prin intermediul celui de-al doilea masterat, în Medicină Psihosomatică, am o preocupare deosebită pentru susținerea persoanelor care resimt emoțiile în corp sau care învață să trăiască alături de un diagnostic cronic, având un accent deosebit pe sprijinirea femeilor cu probleme endocrine, endometrioză și sindromul ovarelor polichistice. Încerc să aduc relația dintre minte și corp în orice proces, pentru o abordare integrativă a suferinței emoționale. În plus, mă preocupă înțelegerea relațiilor interpersonale și a tiparelor de atașament, care ne modelează adesea modul de a fi în lume. Investesc constant în pregătirea mea din dorința de a înțelege în profunzime impactul complex al traumei, oferind, de asemenea, un sprijin specializat persoanelor care trec prin experiențe de abuz sau supraviețuitoarelor violenței domestice. Totodată, îmi doresc să ofer un spațiu primitor și adaptat pentru persoanele hipersensibile sau neurodivergente, unde modul unic de a simți lumea este pe deplin înțeles și respectat. Chiar dacă dificultățile tale nu se regăsesc în aceste arii specifice, ușa mea rămâne deschisă pentru orice provocare emoțională întâmpini. Te aștept cu drag și deschidere să ne cunoaștem, cu speranța că vom construi împreună un spațiu cald și blând, în care să poți explora în siguranță toate provocările prin care treci, precum și pe cele prin care ai trecut! 🤍 **Reducere pentru studenți: 150 ron ✨

DaSesiuni online
RomânăLimbi vorbite


Servicii

Terapie

Consiliere psihologică

01:00Durata
180 RONPreț

Obiective principale
R
Relații
D
Dezvoltare personală
E
Experienţe traumatice
Obiective secundare
D
Depresie
M
Managementul stresului
A
Anxietate şi Atacuri de panică
D
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
P
Pierderea unei persoane dragi, divorţ, separare, doliu
S
Stima de sine scăzută, devalorizare

Psihologie clinică

Profil psihologic

01:00Durata
180 RONPreț


Pregătire


Recenzii

No items

Acest specialist nu a primit nicio recenzie


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol