Bianca Iuga

Bianca Iuga

Cluj-Napoca

FărăRating
3 aniExperienţă
150-250 RONTarife

Prezentare

Despre mine

Înainte de toate, pentru mine este foarte important să ai o ideea despre cine sunt eu că om, apoi că terapeut. Mă numesc Bianca Iuga, am 30 de ani și provin dintr-o familie cu ambii părinți profesori. Aici aș putea menționa atât partea pozitivă, și anume faptul că educația a ocupat un loc fruntaș, determinându-mi ,,setea” pentru tot ce înseamnă procesul educațional, citit, dezvoltare continuă, dar și câteva părți mai puțin plăcute printre care ,,nevoia” de a fi mereu printre premianții clasei, comparații constante, lucruri care au dus la un perfecționism puțin disfuncțional, aș spune . Dincolo de toate aceste lucruri, mă consider o persona puternică, foarte directă, dar și foarte încăpățânată, uneori. Iubesc sportul, călătoriile și natura. Nu în ultimul rând, sunt o persoană plină de viață, îmi place să dăruiesc și să descopăr mereu modalități prin care pot fi un om mai bun. Cursurile care mă califică pentru acest domeniu sunt: Licența în domeniul psihologiei la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Masterat în Psihologie Clinică, Consiliere psihologică și Psihoterapie la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Formare profesională în Psihoterapii Cognitive și Comportamentale la Asociația de psihoterapii cognitive și comportamentale din România, Centrul de formare Albert Ellis Institute, SUA. Membră a Colegiului Psihologilor din România Sunt o persoană fascinată de mintea umană și din drag pentru oameni am ales această profesie, considerând că ajutorul pe care pot să îl ofer unui om, într-un anumit moment al poveștii lui de viață, reprezintă cel mai frumos dar pe care ni-l da Dumnezeu. Mă consider privilegiată de fiecare dată când oamenii cu care lucrez își aștern povestea lor de viață, acest lucru aducând o mare responsabilitate pentru mine, însă mai presus de toate sens și împlinire. Nu în ultimul rând, acest lucru mă determina să îmi dezvolt zilnic empatia, căldura, să muncesc cu pasiune și să trăiesc conform propriilor valori.

FărăSesiuni online
Engleză, RomânăLimbi vorbite


Servicii

Terapie

Psihoterapie de cuplu

01:00Durata
250 RONPreț

Psihoterapie individuală

01:00Durata
150 RONPreț

Obiective principale
D
Depresie
A
Anxietate şi Atacuri de panică
D
Dependențe

Pregătire


Recenzii

No items

Acest specialist nu a primit nicio recenzie


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol