Elena-Iuliana Ursu

Elena-Iuliana Ursu

Timișoara, București, Cluj-Napoca

FărăRating
1 anExperienţă
150 RONTarife

Prezentare

Despre mine

Cine sunt eu? Salut și bine ai venit pe pagina mea! Eu sunt Elena, psihoterapeut sub supervizare. Am urmat studiile de licență la Facultatea de Psihologie din Cluj-Napoca, iar apoi masterul de Psihologie Clinică și Psihoterapie. Sunt facilitator pentru programul de educație parentală „Cercul Siguranței”, un program foarte drag mie, care ghidează părinții în a-i ajuta pe cei mici să dezvolte un atașament sigur. Ce experiență am? Parcursul meu profesional a început lucrând cu copiii cu dezvoltare tipică și atipică, iar în prezent lucrez alături de adulți, în cadrul ședințelor de psihoterapie. La ce să te aștepți de la o colaborare cu mine? Practic psihoterapia cognitiv-comportamentală (CBT), ceea ce înseamnă că punem accent pe „lentilele” prin care privești diferite situații. Aceste lentile se construiesc în timp, în funcție de temperamentul și de experiențele noastre de viață. Deși unele ne-au fost de folos la un moment dat, adesea realizăm că altele trebuie schimbate. Sunt aici să te ajut să îți conștientizezi propriile lentile. Putem viza și comportamentele care îți provoacă disconfort, pentru a le modifica pe cele excesive sau pe cele deficitare. Cred că este esențial să explorăm împreună rolul emoțiilor tale și mesajele pe care acestea încearcă să ți le transmită. În practica mea, îmi place să integrez și elemente din alte abordări validate științific (Terapia prin Acceptare și Angajament și Terapia Schemelor). Putem explora toate aceste lucruri într-un cadru cald și sigur, în care ești binevenit să aduci atât dificultățile prin care treci, cât și lucrurile pozitive care deja funcționează pentru tine. Omul din spatele terapeutului Dincolo de psihologie, sunt o persoană calmă și cred cu tărie în acceptarea emoțiilor și a dificultăților prin care trecem. Îmi place să-mi încep ziua cu o cafea și, poate, un pic de muzică. Timpul liber mi-l petrec adesea pictând. Îmi place să lucrez în acuarelă, cu acrilice sau chiar să pictez haine. Ocazional merg la sală, deoarece cred că este important să avem grijă și de corpul nostru. Mai demult, am început să învăț limba finlandeză. Sunt departe de a fi fluentă, dar este o limbă care mi-a rămas foarte dragă. Dacă vrei să colaborăm împreună, lasă-mi un mesaj la adresa: elyursu@gmail.com Ședințele au loc online. Ofer o reducere de preț pentru studenți

DaSesiuni online
RomânăLimbi vorbite


Servicii

Terapie

Psihoterapie individuală

00:50Durata
150 RONPreț

Obiective principale
A
Anxietate şi Atacuri de panică
D
Depresie
D
Dezvoltare personală
Obiective secundare
S
Stima de sine scăzută, devalorizare
R
Relații
M
Managementul stresului

Pregătire


Recenzii

No items

Acest specialist nu a primit nicio recenzie


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol