Monica Bungărzeanu

Monica Bungărzeanu

București

FărăRating
3 aniExperienţă
350-450 RONTarife

Prezentare

Despre mine

Îmi plac plimbările lungi prin parc. Nu știu să merg pe bicicletă. În curând se împlinesc 2 ani de când sunt vegetariană și de când m-am lăsat de cafea, ieeei.😁 Ador humusul, apusurile, Vama Veche și filmele cu supereroi Marvel. Dansul și drumețiile la munte sunt modul prin care mă încarc cu energie și stare de bine. Îmi place să descopăr locuri faine în jungla urbană, în special cafenele cochete sau cozy și să mă răsfăț cu ciocolată caldă. Vreau să învăț să cânt la tobe. Visez să ajung în Peru și Bali. Îmi încep ziua cu sport și meditație. Sunt o fire boemă, empatică și organizată. Acum că mă cunoșți un pic mai bine, vreau să îți spun că nu am avut un parcurs profesional “standard”, adică nu am știut mereu ce vreau să fac și am mers cumva din inerție prin job-uri, din nevoia de a dovedi că pot și din nevoia de independență financiară, dar am avut dintotdeauna o înclinație spre cunoașterea de sine, spre evoluție și, surpriză, m-am luptat mereu cu procrastinarea. Dar, la un moment dat, am simțit că e momentul să mă aleg pe mine și am făcut diverse cursuri și am testat numeroase metode pentru a înțelege diferite situații de viață. Ce vreau să-ți mai spun e că acum 3 ani de zile, după un mare burnout, am renunțat la job-ul din corporație și am pornit pe calea sufletului și a antreprenoriatului și m-am îndrăgostit de: • lumea aceasta; • de oamenii frumoși pe care i-am cunoscut de atunci; • de femeile și bărbații pe care i-am ghidat și îndrumat; • de învățat; • de liniștea pe care mi-o oferă această cale. În prezent, impărtășesc din experiența și învățăturile mele, ghidându-i cu bucurie pe cei care au nevoie de sprijin în călătoria lor, fie că vorbim de probleme emoționale, mentale, spirituale sau fizice. Cred într-o viață echilibrată și te pot ajuta să ajungi și tu în acest punct, punând în practică tot ce am învățat prin formările mele: • Școala de Coaching All to Know • Supraspecializare Coaching Masters All to Know • Formare regresii Evolution Somato-Emotional System cu Alexandru Antonie • Formare Vindecare pe Linia Timpului cu Alexandru Antonie • Formare Evolution Coaching System cu Alexandru Antonie • Formare Integrarea Părților de Suflet cu Alexandru Antonie Dacă ești nou pe pagina mea, vreau să-ți zic “Bine ai venit în călătoria noastră! (și hai să creștem împreună)”, iar dacă faci deja parte din comunitatea mea, vreau să îți mulțumesc că îmi ești alături și ai încredere în mine.🌞 P.S. Poți citi mai multe despre mine pe site-ul https://monicabungarzeanu.com/

DaSesiuni online
Română, EnglezăLimbi vorbite


Servicii

Terapie

Psihoterapie individuală

02:00Durata
450 RONPreț

Obiective principale
E
Experienţe traumatice
S
Stima de sine scăzută, devalorizare
P
Pierderea unei persoane dragi, divorţ, separare, doliu
Obiective secundare
R
Relații
M
Managementul stresului
D
Dependențe
A
Anxietate şi Atacuri de panică
F
Fobii
C
Consiliere pentru carieră
T
Tulburări ale somnului (insomnii, coşmaruri, somn agitat
D
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
R
Retragere din viaţa socială
D
Depresie
D
Dezvoltare personală

Coaching şi dezvoltare personală

01:30Durata
350 RONPreț

Coaching

Consiliere psihologică

01:30Durata
350 RONPreț

Obiective principale
D
Depresie
R
Relații
A
Anxietate şi Atacuri de panică

Pregătire


Recenzii

No items

Acest specialist nu a primit nicio recenzie


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol