Simona Petrea

Simona Petrea

București

5.0Rating
4 aniExperienţă
180 RONTarife

Prezentare

Despre mine

Sunt psiholog clinician și psihoterapeut format în Psihoterapia centrată pe persoană. Mă simt implinită să am o profesie cu însemnătate și sens pentru ceilalți, care totodată îmi aduce evoluție și transformare personală. Se spune că psihoterapia este atât o știință, cât și o artă, iar pentru mine este arta de a îl însoti pe celălalt pe drumul său către autocunoaștere și schimbare. Ea poate fi privită ca o insoțire blandă in cautarea unor soluții și in clarificarea gandurilor și a sentimentelor. Chiar și cele mai copleșitoare sentimente își găsesc suficient spațiu și li se permite să fie acolo, si pot fi utile și valoroase. În acest cadru relațional sănătos, se poate experimenta creșterea și dezvoltarea personală. Toți trecem prin momente dificile în viața noastră: pierderea unei persoane dragi sau a unui loc de muncă, divorţ, infidelitate, aflarea unui diagnostic, situaţii familiale dificile sau orice situație care ne creează un dezechilibru, iar în astfel de momente experimentăm sentimente incomode sau chiar apăsătoare. Ne putem simți neliniștiți, îngrijorați, triști, neputincioși, vulnerabili și asa mai departe. Este încă răspândită preconcepția că a merge la psiholog în astfel de momente, este dovadă de slăbiciune personală. Consider că, dimpotrivă, a apela la un specialist atunci când te confrunți cu un context dificil de viață, este un act de curaj , o dovadă de forță interioră și iubire de sine. Din nefericire, prea mulți oameni așteaptă până când ajung la fundul sacului din punct de vedere mental pentru a primi ajutor. Uneori, doar câteva conversații ajută și creează o perspectivă diferită asupra unei situații dificile. Alegerea unui psiholog este o decizie importantă, deoarece colaborarea cu cel potrivit este o parte importantă a reechilibrării vieții tale și a menținerii stării de bine. Odată ce acreditările și competențele sunt stabilite, ține seama de nivelul de confort personal pe care îl ai cu acel psiholog. O bună relație cu acesta este esențială. Alege unul cu care să te simți confortabil și în largul tău. Te aștept să creăm împreună un spațiu în care să te simți în siguranță să te întâlnești pe tine.

DaSesiuni online
RomânăLimbi vorbite


Servicii

Terapie

Consiliere psihologică

00:50Durata
180 RONPreț

Obiective principale
M
Managementul stresului
P
Pierderea unei persoane dragi, divorţ, separare, doliu
D
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
Obiective secundare
D
Dezvoltare personală

Psihoterapie individuală

00:50Durata
180 RONPreț

Obiective principale
A
Anxietate şi Atacuri de panică
D
Depresie
R
Relații
Obiective secundare
R
Retragere din viaţa socială
S
Stima de sine scăzută, devalorizare
E
Experienţe traumatice

Pregătire


Recenzii

5.0

9 Recenzii

5 stele

1

4 stele

0

3 stele

0

2 stele

0

1 stea

0

24 Mar 2022

Anonim

După ședințele cu doamna Simona m-am simțit mult mai bine, am reușit să îmi înțeleg emoțiile și sentimentele și am început să mă iubesc pe mine mai mult. Consider că în dumneaei am găsit un prieten care m-a înțeles și m-a ajutat sa ma regăsesc.

Review

11 Mar 2022

Ckn888

Ma simt super multumit de parcursul de pana acum cu Simona si vreau sa continui cu ea cat mai mult timp. Pe langa partea teoretica si intelegerea psihicului la care am acces la fiecare sedinta, vreau sa recunosc ca in Simona Petrea am gasit si un prieten!

Review

21 Aug 2022

Andrei

Simona e un specialist bun. In compania ei am reusit sa depasesc unele nelinistiri datorita ajutorului bazat pe empatie si implicare eficienta in intarirea unor concluzii la care trebuia sa ajung pentru a ma simti mai bine.

Review

14 Jun 2022

Raluca Gabriela

Chiar daca după prima ședință m-am simțit ciudat pentru că a fost de acomodare, acum mă simt foarte bine și vorbesc cu Simona ca și cu o prietena. Îmi plac foarte mult ședințele cu ea și descopăr perspective la care nu m-aș fi gândit. Recomand cu încredere! 😊

Review

16 Sep 2022

Andrei

Am reusit sa ma redescopar si sa evoluez ca persoana. Recomand cu incredere! O sa gasiti ajutorul de care aveti nevoie !

Review

25 Jul 2022

Anonim

Recomand cu incredere ședințele cu doamna Simona! Personal m-a ajutat sa privesc experiențele mele si din alte perspective, sa învăț cum sa ma uit in interiorul meu. Este o persoană de încredere, deschisa, si ma simt foarte bine în cadrul ședințelor pentru ca pot spune tot ceea ce gandesc fără rețineri.

06 Aug 2022

Anonim

Experienta a fost una pozitiva si care mi-a schimbat punctul de vedere pentru multe situatii. Am simtit la fiecare sedinta ca ma descarc si ca vad o noua perspectiva a situatiilor si sentimentelor pe care le traiesc.

Review

12 Dec 2022

Andra

Simona m-a ajutat mult sa ma descopăr, sa am încredere în mine și sa îmi pun gândurile în ordine. Recomand cu toată caldura, a fost exact ceea ce căutăm!

Review

16 Mar 2023

Raluca

În urma ședințelor cu Simona am reușit să mă descopăr și să îmi pun în ordine gândurile. Simt că vin cu încredere și deschisă să discut tot ce simt și ce gândesc, regăsind în Simona o prietenă. Recomand cu mare încredere!


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol