București
Saluut, îmi pare bine să te cunosc, Sunt Tudor, psiholog clinician în supervizare și psihoterapeut cognitiv-comportamental (CBT) în formare. Totodată, sunt implicat în a practica și a mă educa cu privire la cum pot aplica psihoterapii de tipul contextual-behavioriste (ex. ACT, FAP) pentru îmbunătățirea fiecărui proces terapeutic. Ședințele pe care le ofer sunt construite în primul rând pe conștientizarea contextului în care trăiește beneficiarul terapiei, atât la nivel socio-economic, cât și la nivel individual punând accent pe procesele specifice psihologice și non-psihologice ce l-au construit pe omul cu care vorbesc. Consider că problemele cu care se prezintă clienții reprezintă adesea limite înrădăcinate ce le îngustează semnificativ viața. De aceea, vin în ajutorul lor cu moduri de a relaționa distinct față de aceste neajunsuri cu scopul de a aduce clienții înapoi în contact cu ce le aduce sens. În această direcție, avem acces la un instrument valoros pe care îl avem în orice ședință, relația terapeutică. Cred că momentele ce apar în timpul ședinței reflectă viața din afara acesteia și problemele cu care vii în terapie. Așadar, avem oportunități directe de a observa și schimba ceea ce doare, adică ceea ce e important. Această împuternicire și preluare a frâielor vieții vreau să fie permanent un proces colaborativ, empatic și ghidat de ce e util. Lucrăm cu curaj, coborând în locurile dificile, revenind mereu la ce se întâmplă cu adevărat și recunoscând sincer, cu blândețe, fiecare pas înainte. Tarife: Ședință online: 170 lei Ședință la cabinet: 190 lei Scrie-mi pentru mai multe detalii aici sau pe adresa romantudor.psiholog@gmail.com
Conferința Națională ACT- A cincea ediție (cu Russ Harris: Trauma for ACT)
Trauma and Acceptance and Commitment Therapy (cu Robyn Walser)
Supervizare în psihologie clinică
Values in therapy with Jenna LeJeune
Învață să înoți în RFT (cu Louise McHugh)
Level I Functional Analytic Psychotherapy Intensive (cu Tien Kuei)
Conferința Națională ACT- A patra ediție (cu Robyn Walser: The Heart of ACT)
Conferința Națională ACT- A treia ediție (cu Tien Kuei, Matthew Skinta, Rikke Kjelgaard)
Start ACT (cu Eugen Secară, Ioana Ivan)
Conferința Națională ACT - A doua ediție (online cu Steven Hayes, Kelly Wilson, Matthieu Villate)
Acest specialist nu a primit nicio recenzie
Acest specialist nu a publicat niciun articol