Cluj-Napoca
**MOMENTAN NU MAI AM LOCURI PENTRU CLIENTI NOI** Tind să cred că această meserie m-a ales pe mine și nu eu pe ea, pentru că fascinația pentru natura ființei umane, curiozitatea de a afla și dorința de a cunoaște m-au caracterizat dintotdeauna. De-a lungul timpului, după ce am început să intru în povestea psihoterapiei cu pași timizi, mi-am dat seama că nu m-aș vedea făcând altceva și nici nu mi-aș dori să fac altceva. Încerc constant să îmi însușesc cât mai multe informații și perspective, așa încât să pot fi de ajutor celor care îmi permit să-i însoțesc în a-și înțelege și a-și integra mai bine povestea de viață, cu toate punctele ei până în momentul prezent. Sunt bucuroasă ori de câte ori cunosc fațete noi ale vieții prin ochii celor cu care lucrez și încerc să ghidez procesele pe care le parcurgem împreună cât mai atent și cât mai adaptat pentru fiecare persoană. De-a lungul timpului am lucrat cu cazuri diverse, de la depresie și anxietate, la cazuri de BPD și alte tulburări de personalitate. Cred într-o abordare unică a fiecărui caz, luând în calcul specificitățile fiecărei persoane cu care lucrez. Formarea continuă în diverse abordări terapeutice mi-a permis să îmi însușesc o serie de abilități, care să mă ajute să ofer fiecărei povești de viață pe care o cunosc o abordare ampla, complexă. Cred că psihoterapia schimbă cu adevărat vieți și nu pot decât să mă bucur că prin experiența și cunoștințele mele pot să îi ajut pe cei din jurul meu care au nevoie de asta.
Conferința Asociației Psihologilor din Romania (participare cu prezentare de studiu științific și susținere workshop)
Conferința Națională de Psiho-Oncologie (participare cu susținere workshop)
Masterclass - Cum lucrăm cu modurile critice interne – o abordare integrativă
Workshop understanding and healing the enmeshment schema
Workshop schema therapy pentru tulburările de comportament alimentar
Conferința Națională de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului și Profesiuni Asociate (participare cu prezentare de studiu științific)
Formare în Psiho-oncologie
Conferința internațională de schema therapy
Licențiere pentru utilizarea platformei CogniKit
Licențiere pentru utilizarea platformei TPO - evaluare psihologică
Congresul Național de Psihiatrie (participare cu prezentare de studiu științific)
Consilier de dezvoltare personală
Formare în schema therapy în lucrul cu copiii și adolescenții
Congresul Național de Psihiatrie (participare cu prezentare de studiu științific)
Masterclass - Cum lucrăm cu modurile critice în terapia schemelor
Conferințea Asociației Psihologilor din Romania (participare cu prezentare de studiu științific)
Formare în compassion focused therapy
Formare în schema therapy în lucrul cu cuplurile
Formare în schema therapy în lucrul individual
Licențiere pentru utilizarea platformelor PaxOnline (terapia științifică a anxietății) și Depreter (terapia științifică a depresiei)
Conferința internațională de schema therapy
Formare în psihologie clinică
Formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală
Acest specialist nu a primit nicio recenzie
Acest specialist nu a publicat niciun articol