Irina Ciureanu

Irina Ciureanu

București

FărăRating
8 aniExperienţă
200 RONTarife

Prezentare

Despre mine

Sunt Irina Ciureanu, psiholog, psihoterapeut. Am peste 15 ani de experiență în lucrul cu oamenii, mai intai in organizatii, iar apoi ca psihoterapeut. Sunt unul dintre putinii terapeuti din Romania formati in Terapia Experientiala Dinamica Accelerata (terapeut nivel 2), la institutul AEDP din SUA. In plus am specializari sau formari in analiză tranzacțională, hipnoză clinică și psihotraumă. Practic o terapie integrativistă, al cărei scop este vindecarea și sănătatea psihică. Metoda mea de lucru integrează instrumente moderne și actuale din psihoterapie cu care îmi ajut clienții să se reconecteze la ei însiși și să trăiască o viață cât mai autentică. Datorită anilor petrecuți în mediul organizational, înțeleg în profunzime provocările profesionale cu care se confruntă mulți dintre pacienții mei. În același timp, ne preocupă sănătatea emoțională și relațională, iar uneori devine copleșitor să îmbinăm toate aceste planuri ale vieții. Rețețe-minune nu cred ca exista; însă poți fi sigur că vei beneficia de toată deschiderea și pregătirea mea astfel incat să identifici lucrurile de care ai nevoie ca să trăiești viața pe ți-o dorești. Îți doresc să fii bine, să-ți asculți corpul și mintea deopotrivă. 💙

irina.ciureanu.roSite personal
FărăSesiuni online
Engleză, RomânăLimbi vorbite


Servicii

Terapie

Psihoterapie individuală

01:00Durata
200 RONPreț

Obiective principale
A
Anxietate şi Atacuri de panică
D
Depresie
E
Experienţe traumatice
Obiective secundare
S
Stima de sine scăzută, devalorizare
C
Consiliere pentru carieră
M
Managementul stresului
D
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
F
Fobii
D
Dezvoltare personală
P
Pierderea unei persoane dragi, divorţ, separare, doliu
R
Relații

Pregătire


Recenzii

No items

Acest specialist nu a primit nicio recenzie


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol