Râmnicu Vâlcea, Cluj-Napoca
Sunt psihoterapeut și consilier, totodată activez în domeniul de cercetare în calitate de doctorand, la Universitatea Babeș-Bolyai. În cadrul terapiei te pot ajuta să depășești dificultăți psihologice persistente, precum anxietatea, stările depresive, problemele de reglare emoțională sau tiparele de personalitate care provoacă suferință, cât și în gestionarea stresului, a schimbărilor importante și a provocărilor din viața personală sau profesională. O parte a activității mele este dedicată autocunoașterii, îmbunătățirii relațiilor și dezvoltării unui stil de viață mai sănătos. În activitatea mea, îmbin metode de intervenție validate științific cu o abordare caldă, empatică și orientată spre soluții. Acord o atenție deosebită înțelegerii dificultăților cu care te confrunți și a factorilor care contribuie la menținerea lor, astfel încât să putem contura împreună un demers terapeutic adaptat atât situației care te-a adus în terapie, cât și contextului vieții tale. Dincolo de ameliorarea dificultăților cu care te confrunți în prezent, îmi doresc ca ceea ce construim împreună să te ajute să îți dezvolți propriile resurse și să dobândești mai multă încredere în capacitatea de a gestiona provocările vieții. Dacă simți că e momentul să faci acest pas, te invit să pornim împreună pe acest drum. „Totul poate fi luat de la un om, cu excepția unui singur lucru, ultima dintre libertățile umane: de a-și alege atitudinea în orice anumit set de circumstanțe, de a-și alege propriul drum.” - Viktor E. Frankl *Înțeleg că uneori accesul la servicii de sănătate poate fi o provocare din punct de vedere financiar, astfel ofer ședințe cu tarif redus (130 RON) pentru persoanele care se confruntă cu dificultăți materiale, în limita locurilor rămase disponibile.
Abordarea cognitiv-comportamentală a stresului posttraumatic: aplicații la persoanele refugiate
Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală
Doctorand în Psihologie (2022-prezent)
Psihoterapeut Cognitiv-Comportamental
1 recenzie
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stea
0
29 May 2025
La început poate nu am oferit prea multă încredere exercițiilor, dar în timp chiar începe să se observe o diferență. Am început să nu mă mai tem de senzațiile apărute de la anxietate, să le consider normale și să am mai multă încredere în proprile forțe. Ocazional mai am unele senzații neplăcute, dar am fost ajutat să trăiesc cu ele, să am o viață normală. Eu am început terapia pentru că am avut uneori atacuri de panică. La început nu am știut ce sunt și cum să le gestionez, dar în urma ședințelor am reînceput să dețin controlul asupra vieții mele. Chiar m-a ajutat foarte mult să am pe cineva care să mă asculte, să mă ghideze și să îmi ofere o vorbă bună și pentru aceasta o să fiu mereu recunoscător! Mulțumesc mult!
Acest specialist nu a publicat niciun articol