Mădălina Daniela Dan

Mădălina Daniela Dan

Cluj-Napoca

FărăRating
4 aniExperienţă
200-300 RONTarife

Prezentare

Despre mine

Bună, Mă numesc Dan Mădălina Daniela și sunt psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental și psiholog educațional. Chiar dacă știu că nu e totul roz, încerc să văd părțile bune din lume și să aduc o schimbare acolo unde se poate, în bucățica mea. Îmi place să scriu și să vorbesc sincer despre experiențe de viață, psihologie și dezvoltare personală. Nu mă tem să fiu vulnerabilă, dar nici să pun piciorul în prag atunci când este necesar. Încerc să mențin o atitudine echilibrată. Cu toate acestea, nu îmi plac tiparele toxice și cred cu tărie că doar asumarea responsabilității ne poate ajuta să fim mai buni. Am o experiență de peste 3 ani în consilierea copiiilor și adolescenților cu diferite probleme emoționale și îmi doresc foarte mult să îi ajut pe cei din jur pentru a avea o viață mai echilibrată. Valorile care mă caracterizează sunt empatia, autenticitatea, curajul și determinarea de a schimba ceva. Dacă simți și tu că ai nevoie de o schimbare și ai vrea să faci ceva diferit pentru a-ți îmbunătăți viața, aștept să lucrăm împreună. Ce servicii ofer? - consiliere în carieră pentru cei care își doresc să găsească jobul potrivit sau să își schimbe direcția - consiliere educațională pentru problemele din planul școlar - psihoterapie cognitiv-comportamentală individual și de cuplu Unde se realizează ședințele? Atât la cabinetul meu din Cluj Napoca cât și online. Vrei să colaborăm? Aștept să mă contactezi și să stabilim o întâlnire. Prima ședință este gratuită pentru a ne cunoaște mai bine.

DaSesiuni online
Română, EnglezăLimbi vorbite


Servicii

Terapie

Consiliere psihologică

01:00Durata
200 RONPreț

Obiective principale
D
Dezvoltare personală
C
Consiliere pentru carieră

Psihoterapie individuală

01:00Durata
200 RONPreț

Obiective principale
R
Relații
M
Managementul stresului
D
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
Obiective secundare
S
Stima de sine scăzută, devalorizare
E
Experienţe traumatice
A
Anxietate şi Atacuri de panică
D
Dezvoltare personală
F
Fobii
D
Depresie

Psihoterapie de cuplu

01:00Durata
300 RONPreț


Pregătire


Recenzii

No items

Acest specialist nu a primit nicio recenzie


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol