București
Sunt psiholog clinician cu drept de liberă practică, aflată în supervizare, și psihoterapeut în formare psihanalitică. Lucrez cu femei aflate în perioade de vulnerabilitate emoțională, cu un interes special pentru sănătatea mintală maternă, adaptarea la rolul de mamă și depresia post-partum. Înainte de toate, sunt mamă. Această experiență personală, alături de formarea profesională, m-a adus mai aproape de provocările emoționale care pot însoți maternitatea: sentimentul de singurătate, anxietatea, epuizarea, pierderea reperelor sau depresia post-partum. Cred că fiecare femeie merită să fie ascultată fără judecată și să primească sprijin într-o perioadă în care presiunea de a fi „bine” este adesea mai mare decât spațiul oferit pentru dificultățile reale. Sunt membră a Colegiului Psihologilor din România și urmez formarea în psihoterapie psihanalitică în cadrul Insight – Asociația pentru Promovarea Psihanalizei Teoretice și Clinice. Experiența mea include practică clinică în psihiatrie, consiliere psihologică pentru femei și activitate în domeniul politicilor de sănătate publică. Ofer consiliere psihologică pentru femei și mame, la cabinet, online sau la domiciliu, în București, într-un cadru sigur, empatic și bazat pe respect pentru ritmul și nevoile fiecărei persoane.
Formare în psihoterapie psihanalitică
Psihologie clinică
Acest specialist nu a primit nicio recenzie
Acest specialist nu a publicat niciun articol