Rodica Enache

Rodica Enache

5.0Rating
13 aniExperienţă
80-150 RONTarife

Prezentare

Despre mine

. Sunt medic primar de medicină de familie, iar pregătirea în domeniul psihoterapiei a venit ca o necesitate, din dorința de a-mi ajuta în mod profesionist pacienții care trec prin perioade dificile din punct de vedere psihologic. Am pregătire și acreditarea Colegiului Psihologilor pentru Psihoterapie integrativă, Psihoterapie de cuplu și familie și, în curs de finalizare, Terapie cognitiv-comportamentală (CBT). Nu aștepta până când simți că nu mai poți! Mersul la psihoterapeut ar trebui să fie exact ca și mersul la doctor. Atunci când ne doare un picior, stomacul sau rinichii, cât timp ne ia ca să ajungem la un specialist? Cel mult câteva zile. Când avem o problemă emoțională, de comunicare sau de comportament sau când ne simțim copleșiți de probleme cotidiene, durează cel puțin câteva luni, dacă nu chiar ani, până să ne hotărâm să apelăm la sprijinul unui specialist. În foarte multe probleme psihice sunt implicate cercuri vicioase cauzate și întreținute de stările noastre negative. Acestea ne vor determina să ne confruntăm cu același gen de situații, să intrăm în relații cu același tip de parteneri și să reacționăm în aceleași moduri ineficiente și dăunătoare. Cu cât menținem mai mult aceste cercuri vicioase, ele vor fi mai greu de întrerupt, de tratat. Nu aștepta, deci, până când simți că nu mai poți...!

DaSesiuni online
RomânăLimbi vorbite

Contact

Locații

Nu mi-am completat locațiile de lucru momentan.


Servicii

Terapie

Psihoterapie individuală

00:50Durata
150 RONPreț

Obiective principale
D
Depresie
A
Anxietate şi Atacuri de panică
D
Dependențe
Obiective secundare
P
Pierderea unei persoane dragi, divorţ, separare, doliu
E
Experienţe traumatice
D
Dezvoltare personală
C
Consiliere pentru carieră
D
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
F
Fobii
R
Relații
M
Managementul stresului
T
Tulburări ale somnului (insomnii, coşmaruri, somn agitat
D
Disfuncţiile sexuale
R
Retragere din viaţa socială
S
Stima de sine scăzută, devalorizare

Consiliere psihologică

01:00Durata
80 RONPreț

Obiective principale
M
Managementul stresului
P
Pierderea unei persoane dragi, divorţ, separare, doliu
R
Relații
Obiective secundare
D
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
A
Anxietate şi Atacuri de panică
D
Depresie
D
Dezvoltare personală

Pregătire


Recenzii

5.0

1 recenzie

5 stele

1

4 stele

0

3 stele

0

2 stele

0

1 stea

0

Review

30 Aug 2021

Anonim

Foarte promptă, caldă, plină de empatie. Recomand


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol