București
Bine ai venit pe profilul meu, îți mulțumesc pentru curiozitate! Indicii să-ți dai seama dacă ne potrivim: e valoros pentru mine să mă conectez cu o altă persoană, într-o relație sinceră, să încerc să o înțeleg cât mai bine (în afară de citit literatură, ciufulit animale, căscat gura la natură, e probabil cel mai important lucru care mi se pare că merită făcut cu timpul!), mă interesează să fim eficienți în terapie, prin teme pentru acasă, prin exerciții (în loc să ne obișnuim unul cu altul și să mângâiem problema!), cred în capacitatea oamenilor de a face schimbări, pot să tolerez suferința lor (nu îi fac să tacă prin „o să fie bine”), dincolo de abordarea CBT, îmi place să folosesc povești terapeutice și metafore, umorul, creativitatea, cred că mai am mult de învățat și asta mă entuziasmează, sunt interesată să lucrez cu oameni cât mai diverși, de exemplu mai tineri sau mai în vârstă, din comunitatea LGBTQI+, din alte minorități de orice fel. Îmi place să lucrez și online (dar cred că e util să nu fie exclusiv). Deși tind să fiu mai degrabă directivă în terapie, mă și îndoiesc des și cred că s-ar putea să mă înșel, așa că se echilibrează lucrurile. Nu voi adopta abordarea pe care ți-o dorești dacă nu cred în utilitatea ei, deoarece cred că ceea ce nu ajută chiar întărește problema. Mi-am făcut lucrările de diplomă pe fobii și furie. Iată o parte din disertația despre fobiile de injecții-sânge aici https://siminadiaconu.ro/psihoterapii-utile-in-fobia-de-injectii-in-contextul-vaccinarii-impotriva-covid-19/ și o parte din licența despre cum furia scade când autocompasiunea crește aici https://siminadiaconu.ro/tratamente-pentru-furie/ Background: antreprenoriat în domeniul literar, comunicare digitală, comunicare nonprofit, storytelling corporativ. Pot lucra în franceză, nivelul meu este C1 (atestat Dalf C1), dar și în engleză.
Coaching
Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală
Curs - Consilier pentru dezvoltare personală / life coach
Positive Psychology
Queer nonformal education - training în Slovacia
Curs online - Behavioral Medicine
Acest specialist nu a primit nicio recenzie
Acest specialist nu a publicat niciun articol