Valeria Agrapinei

Valeria Agrapinei

București

FărăRating
6 aniExperienţă
250 RONTarife

Prezentare

Despre mine

Bună! Mă numesc Valeria Agrapinei, sunt psiholog clinician, consilier psihologic și psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor din România și îmi desfășor activitatea în cadrul cabinetului individual de psihologie. Parcursul meu profesional a debutat prin lincențierea în psihologie în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Am urmat apoi un master în cadrul aceleieași universități și o formare în Psihoterapie Experiențială Unificatoare (PEU) și dezvoltare personală, în cadrul Societății de Psihoterapie Experiențială din România (SPER). Abordarea experiențială privește persoana ca pe un întreg: corp-psihic-spirit, valorinzând centrarea experienței persoanei în prezent, în aici și acum. Instrumentele psihoterapiei experiențiale unificatoare pe care le utilizez cel mai frecvent în cadrul terapiei sunt tehnicile expresiv-creative, metafora și meditația. Principiul după care mă ghidez în munca mea este că fiecare persoană are resursele necesare pentru a reuși să-și gestioneze prorpia viață, iar rolul meu este acela de însoțire în călătoria sa spre autonomie și îmbunătățire a calității vieții, facilitând activarea acestor resurse și găsirea de strategii noi de depășire a impasurilor existențiale.

DaSesiuni online
RomânăLimbi vorbite


Servicii

Terapie

Consiliere psihologică

01:00Durata
250 RONPreț

Obiective principale
R
Relații
D
Dezvoltare personală
D
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
Obiective secundare
R
Retragere din viaţa socială
S
Stima de sine scăzută, devalorizare

Psihoterapie individuală

00:50Durata
250 RONPreț

Obiective principale
P
Pierderea unei persoane dragi, divorţ, separare, doliu
A
Anxietate şi Atacuri de panică
D
Depresie
Obiective secundare
D
Dezvoltare personală
M
Managementul stresului
R
Relații
S
Stima de sine scăzută, devalorizare

Coaching şi dezvoltare personală

00:50Durata
250 RONPreț

Coaching


Pregătire


Recenzii

No items

Acest specialist nu a primit nicio recenzie


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol