Înapoi la articole

Importanța unui regim sănătos pentru somn

Andrei M. Solomon
August 22, 2021 Depresie
Importanța unui regim sănătos pentru somnSursă imagine: images.unsplash.com

Poate ai văzut până acum că am dezvoltat subiectul depresiei și mi-am dat seama că nu am discutat încă despre somn.

Dar vreau să-ți prezint o perspectivă mai largă despre acest program ce are loc în fiecare seară și voi prezenta 3 lucruri obiceiuri pe care să le urmezi pe parcurs.

În cazul depresiei, pe lângă starea emoțională negativă, pierderea interesului față de ceea ce ne făcea plăcere și alte, apare insomnia. Lipsa de energie ne face să evităm activarea comportamentală și să petrecem mai mult timp în casă, foarte probabil în pat.

Dar toată această odihnă și sedentarism ne schimbă programul de somn. Ne odihnim prea mult și nu pare suficient. Lipsa de energie persistă și seara când vrem să adormim nu mai avem starea necesară. Și de aici putem merge către ruminație pentru că nu avem altceva de făcut.

Putem încerca medicamente precum calmante sau naturist cu valeriană, dar pe termen lung corpul se obișnuiește cu doza minimă și fie nu-și mai fac efectul fie luăm mai mult, dar nu e benefic. Și ce este de făcut?

1. În primul rând vreau să-ți respecți programul de somn.

Este important ca orele tale de somn să nu fie modificate des și foarte mult. Corpul tău se obișnuiește cu un anumit program și este bine să-l nu-i dai peste cap. De asemenea, dacă simți că ai lucrat prea mult într-o anumită zi și nu mai reziști, încearcă să faci altceva până la ora de somn. Astfel nu vor apărea dereglări în program și a doua zi te vei simți la fel de odihnit pentru același număr de ore.

2. Eliberează-ți programul de orice activitate pe telefon, tabletă sau laptop înainte de culcare.

Sunt sigur că ai auzit de atâtea ori despre asta și ai încercat. Dar a ieșit așa și așa. Important este să nu te dai bătut. Știu cât de greu este să-ți aloci cel puțin 1 oră în fiecare zi să nu folosești telefonul, dar te rog să persiști în această sarcină. Clienților de obicei le recomand să scrie în jurnalul recunoștinței, să facă exerciții de relaxare, agenda pentru ziua următoare cu activitățile de la muncă sau personale.

3. Controlează temperatura din cameră și înlătură elementele luminoase din cameră.

În dormitor este recomandă o temperatură mai scăzută pentru a face odihna să fie eficientă. Pe perioada verii este mai greu de atins acest obiectiv, dar un mediu mai răcoros îi oferă corpului prilejul să adoarmă mai repede.

În același timp, încearcă pe cât posibil să nu ai luminițe sau alte surse de lumină. Acestea te vor distrage de la somn și vor dezechilibra programul tău. Dar dimineața este important să fii trezit de o lumină naturală (acolo unde se poate) și să nu fie directă :)) Știm cât de inconfortabil este și nu-ți recomand asta, ci să fie o lumină indirectă, care să-ți lumineze camera.

Îți propun acești pași deoarece sunt printre cei mai recomandați de specialiști. Pentru a întări ideea odihnei sănătoase și alte ritualuri sau obiceiuri înainte de somn, îți recomand să asculți acest episod realizat de Dr. Andrew Huberman (profesor la Universitatea Stanford și Dr. Andrew Walker profesor la Universitatea din California).

Sper să te ajute informațiile pe care le găsești în acest articol și în podcast! Dacă dorești să aprofundăm lipsa de stare, de lipsă de încredere sau lipsa de energie din viața ta, îmi găsești datele de contact mai jos.

Poți începe să lucrezi cu Andrei pe platforma I'm Fine de alegere psiholog online.


Alte articole ce te-ar putea interesa:

Iulia Radu
November 13, 2021 Depresie, Anxietate

Sumar Ce sunt anxietatea și depresia? Anxietatea este o stare emoțională de tensiune, îngrijorarea excesivă și neliniște în legătură cu un eveniment sau o situație viitoare. Anxietatea este determin…

Andrei M. Solomon
July 2, 2021 Depresie

În cazul persoanelor care vin la terapie pentru a discuta despre tristețea pe care o resimt în procesul terapeutic se recomandă activare comportamentală. În unele cazuri asta poate însemna un lucru fo…

Ioana Piscoi
January 13, 2023 Depresie

Sesiuni de alimentare nocturne care parcă nu se mai termină.Bifat. Plânsete care par că nu pot fi nicicum alinate. Bifat. Zilele care nu mai seamănă una cu alta, un program dat peste cap. Bifat, bifat…