Părinții workaholici – indisponibili pentru familia lor?

Părinții workaholici – indisponibili pentru familia lor?

Se vorbește tot mai mult în zilele noastre despre workaholism, definiție, caracteristici și ce presupune dependența de muncă, dar mai puțin despre implicațiile și consecințele acestui tip de comportament asupra celor din jur.

Dinamica relațiilor de familie

Dependența de muncă și problemele sale asociate au fost studiate în literatura de specialitate și pe teme familiale. Studiile au indicat faptul că, în timp ce încearcă să medicheze durerea emoțională prin implicare excesivă în muncă, workaholicii suferă de unele simptome valabile și în cazul alcoolicilor: sisteme de negare similare, denaturarea realității și nevoia de control. Focusul se îndreaptă din ce în ce mai mult asupra carierei, în timp ce alte laturi ale vieții (căsnicia, copiii, prietenii) se estompează, căci dependenții de munca obțin valori ridicate de adrenalină în momentul în care lucrează.

La nivel teoretic, McMillan și O’Driscoll (2008) subliniază că anumite experiențe familiale precum limitele neclare părinte-copil, supra-responsabilitatea și parentificarea copiilor pot conduce la dependența de muncă. Faptul că workaholismul crează un sistem familial disfuncțional este demonstrat în studiul realizat de Robinson și Post (1997), care arată că un nivel ridicat de workaholism este asociat cu o percepție mai slabă a funcționarii sistemului familial, caracterizată printr-o comunicare slabă, confuzie în ceea ce privește rolurile fiecărui membru și lipsa implicării emoționale.

De-a lungul timpului, membrii familiei își construiesc anumite comportamente că răspuns la dependența de muncă a unei persoane din familie. Partenerii resimt puternic acest scut emoțional general de workaholic pentru a se apăra de intimitate și de apropiere emoțională. Această barieră autoprodusă crează mari dificultăți în cuplu. Pe măsură ce workaholicii se scufundă tot mai tare în muncă, partenerii lor de viață se consumă în încercarea de a-i determina să-și limiteze acest comportament și să petreacă mai mult timp în relație. Astfel, ei se simt singuri, neiubiți, izolați și abandonați emoțional. Un refren obișnuit este acela că, chiar și în cazul în care workaholicii sunt prezenți fizic, ei sunt indisponibili din punct de vedere emoțional. Soțiile de regulă se plâng de faptul că și-au crescut copiii singure și că majoritatea responsabilităților parentale au căzut asupra lor. Pline de resentimente pentru acest angajament unilateral, ele tind să reacționeze prin furie și nemulțumire. Apare așadar o relație direct proporțională între dorința partenerului de a se apropia și gradul de implicare în muncă al workaholicului, creându-se astfel un cerc vicios.

Copilul cu părinți workaholici

Părinții workaholici pot influența în mod negativ sănătatea psihofiziologică a copiilor lor. Mai mult, este posibil ca aceste sentimente să fie transmise de la părinți la copii. A avea părinți cu așteptări foarte ridicate reprezintă un factor care îi predispune pe copii să devina dependenți de muncă. Această idee se bazează pe asumpția că cererile substanțiale venite din partea părinților îi pot face pe copii să se simtă inadecvați, și, pentru a compensa acest sentiment, ei se simt obligați să “muncescă”. La maturitate, deseori, rămân în același scenariu al părinților, punând munca pe primul loc.

Așadar, percepția copiilor cu privire la atitudinea părinților față de muncă contribuie la formarea și dezvoltarea unor gânduri și credințe proprii despre ce inseamnă a munci, căci copiii observă și modelează comportamentul părinților lor. În studiul realizat de Robinson și Kelley (1998), s-a demonstrat că adulții care în copilărie au avut tați workaholici au raportat niveluri mai ridicate de depresie și anxietate comparativ cu cei cu tați non-workaholici.

Astfel de copii cresc cu o carență afectivă manifestă în relațiile intime cu alții (relații de cuplu, de prietenie). Abilitățile lor sunt mult reduse întrucât experiența lor de viață le arată că nu se pot baza prea mult pe ceilalți. Ei sunt adulții evitanți de mai târziu, sau persoanele dependente de muncă – singurul domeniu în care au control si în care lucrurile depind în mai mare măsură de ei. Domeniul în care sunt văzuți și pentru care sunt recunoscuți.

Oates (1971) a identificat patru simptome din conversațiile sale cu mai mulți copii care provin din familii workaholice. Preocuparea a fost cel mai semnficativ simptom citat de acești copii, ai căror părinți au mereu câte ceva în minte. Următorul simptom a fost graba: părinții lor erau mereu pe fugă. Al treilea simptom este reprezentat de iritabilitate. Atunci când părinții erau profund implicați în munca lor, deveneau morocănoși și iritați. În cele din urmă, ultimul simptom este legat de simțul umorului. Copiii au simțit că părinții lor iau munca prea în serios și nu mai au umor.

Bibliografie:

McMillan, L. H., & O’Driscoll, M. P. (2008). The wellsprings of workaholism: A comparative analysis of the explanatory theories. The long work hours culture: Causes, consequences and choices, 85-111. Robinson, B. E., & Post, P. (1997). Risk of addiction to work and family functioning. Psychological Reports, 81(1), 91-95. Robinson, B. E., & Kelley, L. (1998). Adult children of workaholics: Self-concept, anxiety, depression, and locus of control. American Journal of Family Therapy, 26(3), 223-238. Oates, W. E. (1971). Confessions of a workaholic: The facts about work addiction. World Publishing Company.