Spune-mi câtă încredere ai în ceilalți ca să-ți spun cât ești de fericit

Starea de bine e construită în leagănul relațiilor sociale, indiferent de statut, venit, faimă sau prestigiu. Dincolo de asta, relațiile de încredere și sprijin ne oferă un spațiu cald și intim în care putem îndrăzni să ne explorăm propriile trăiri, dureri și cuvinte nespuse, să coborâm în spațiul nostru interior cu curaj în drumul spre vindecarea emoțională.

Literatura de specialitate atestă demult faptul că indivizii fericiți petrec mai puțin timp singuri și mai mult timp socializând comparativ cu cei mai puțin fericiți. Un studiu realizat pe 8 țări din Europa de Est și Centrală arată că legăturile de familie sunt mai puternice în societățile mai fericite, iar societățile în care membrii săi simt că pot avea încredere unul în celălalt raportează nivele mai crescute de fericire. În Danemarca și Norvegia, două dintre cele mai fericite țări din lume, aproape 65% din cetățeni cred că pot avea încredere în majoritatea oamenilor din țara lor, în timp ce în Grecia și Rusia, două țări relativ nefericite, procentul acestora este mai mic de 10 %.

Într-o lume fără încredere, consumatorii ar pune mereu la îndoială intențiile vânzătorilor care promovează un nou produs, părinții nu și-ar lăsa copiii în grija altcuiva, oamenii nu ar împărtăși ideile lor de teama de a nu le fi furate. Și cel mai important lucru, nu vom putea forma nicicând conexiuni emoționale profunde, autentice, unde să ne simțim în siguranță, văzuți și acceptați pentru ceea ce suntem, fără măști atent construite. Îmi place să spun că încrederea este precum seva pentru copaci, dacă ea nu există, copacii se usucă și în cele din urmă, mor. La fel se întâmplă și atunci când simțim că nu avem în jur persoane pe care să ne putem baza la nevoie, relații de încredere și sprijin reciproc. Ne uscăm emoțional, triști și dezolați de singurătatea care a pus stăpânire pe viețile noastre.

Studiul realizat în 2014 face diferența dintre conexiunile construite cu cei diferiți de noi, adică provenind din alte medii socio-culturale – cum ar fi colegii de la locul de muncă, voluntariat, cluburi sportive, biserică (”bridging social capital”) și cele construite cu familia și rudele (”bonding social capital”). Autorii studiului au descoperit că un nivel general de încredere în oameni ne îndeamnă să creăm legături dincolo de cercul nostru deja existent de prieteni pe când neîncrederea ne face să rămânem într-un cerc limitat, deja construit, de cunoștințe. Ambele tipuri de capital social se relaționează cu fericirea indivizilor, însă rețelele sociale mai extinse sunt mai benefice pentru societate în ansamblul ei. Acestea se asociază cu toleranță și libertate civică, egalitate de gen și rasială, solidaritate socială, cooperare și întăresc funcționarea democrației prin reducerea corupției.

Dacă alegem să avem încredere doar în cei apropiați nouă, fără a acorda încredere în pași mărunți și altora, ne blocăm într-un cerc vicios în care avem încredere doar în persoanele pe care le cunoaștem și cunoaștem doar persoanele în care avem încredere. Astfel, e esențial să depășim granițele familiarității și să ne propunem intenționat să cunoaștem oameni noi.

Și totusi, de ce nu avem încredere în oameni?

Motivul pentru care suntem reticenți la a avea încredere primii în ceilalți are de-a face cu tendința noastră programată genetic de a ne concentra asupa lucrurilor negative pentru a ne proteja de diferite înșelăciuni și în mod implicit, a ne asigura supraviețuirea. Arătăm neîncredere în ceilalți din oficiu pentru că, din punct de vedere evolutiv, cei care nu se încred spontan în ceilalți sunt mai susceptibili să supraviețuiască mai mult timp decât cei care fac inversul.

O distorsiune frecvent întâlnită e atunci când oamenii cred că un comportament negativ al altcuiva își are rădăcina în cauze interne, adică acea persoană este ”rea”, ”nepoliticioasă”, ”lipsită de etică”, iar comportamentele pozitive și le explică prin cauze externe, adică el/ea s-a comportat frumos fiindcă a fost forțat/ă de situație.

De ce ar fi bine să arătăm primii încredere? Cum putem construi încrederea?

Oamenii au tendința să răspundă încrederii cu fidelitate. Asta sugerează că dacă am putea cumva să avem încredere primii în ceilalți – înainte să știm sigur că sunt onești – am putea construi o încredere mutuală, iar la rândul ei aceasta ar spori fericirea tuturor. Ar fi util să ne amintim că atunci când am încredere primul în celălalt, mai degrabă fac o investiție pentru a avea relații de încredere, și nu-mi asum un risc.

Și apoi, să nu uităm că înclinațiile oamenilor nu sunt neapărat bătute în cuie. Puțini oameni sunt cu adevărat sfinți sau adevărați diavoli, în funcție de situație, cei mai mulți dintre noi suntem capabili să fim și sfinți, și diavoli. Factorul care atârnă în înclinația pe care o arătăm în orice moment este contextul în care ne aflăm. Dacă ne aflăm într-o situație (spre exemplu, la biserică) în care se așteaptă din partea tuturor să fie sfinți și toată lumea din jurul nostru se comportă așa, atunci e probabil să facem și noi același lucru. Dacă ne găsim într-un context în care ”diavolii” nu sunt doar acceptați, dar și încurajați activ (spre exemplu, unele zone din Las Vegas), e mai probabil să ne îndreptăm spre capătul negativ al spectrului. Cu alte cuvinte, măsura în care oamenii arată că sunt de încredere nu este bătută în cuie, puțini oameni sunt întotdeauna de încredere sau nu.

În al doilea rând, oamenii se comportă cam în singurul mod în care știu să se comporte. De îndată ce ne dăm seama de acest lucru, vom trece probabil peste tendința viscerală de a considera comportamentul celorlalți ca fiind ”bun” sau ”rău” și vom încerca să înțelegem de ce oamenii se comportă într-un fel sau altul. De exemplu, ne-am putea întreba ce tip de educație și de sprijin din partea părinților au avut persoanele în cauză, sau cu ce factori de stres se confruntă.

Această schimbare în gândire are un efect benefic mai degrabă asupra sinelui decât asupra celorlalți. Studiile arată că gândurile de răzbunare atunci când simțim că ni s-a produs un rău sau am fost nedreptățiți, au un efect negativ semnificativ asupra sănătății mentale și fizice. O alternativă mai sănătoasă ar fi iertarea, care nu înseamnă că încerci să te împaci cu cineva care ți-a înșelat încrederea, și cu atât mai puțin că îi tolerezi acțiunea. E pur și simplu o încercare de combatere a sentimentelor de răzbunare, resentiment și furie, astfel încât să-ți poți continua viața. Iertarea este ceva ce faci mai degrabă pentru tine decât pentru alții.

Tot studiile arată că atunci când oamenii te simpatizează, te vor înșela mai rar, iar un mod de a fi mai plăcut este să pui accentul pe trăsăturile pe care tu și alte persoane le aveți în comun. Similaritatea percepută între sine și ceilalți este un factor determinant al simpatiei. Asta înseamnă că dacă ai fi, de exemplu, într-un taxi în Istanbul și ai descoperi că tu și șoferul sunteți fani ai acelelași echipe de fotbal, vei vrea să pui accentul pe acea similaritate. Nu numai că vei avea o conversație mai interesantă, dar vei și reduce șansele de a fi înșelat de șoferul de taxi.

Un alt mod de a trezi fidelitatea celorlalți este să construiești, printr-un istoric de comportamente, o încredere mutuală. Astfel, poți să-ți asumi câteva riscuri mărunte la început: să plătești primul masa unui coleg nou-venit, având încredere că și el va face același lucru la următoarea masă. Sau să dezvălui o incertitudine măruntă legată de tine, având încredere că și colega ta îți va vorbi despre o incertitudine a ei. Însă atunci când ceilalți nu răspund într-o manieră care să evoce încredere, aceasta poate constitui un semnal de alarmă și precauție.

Încrederea este crucială pentru fericire, când simțim că putem avea încredere în ceilalți, suntem mai fericiți. Iar fericirea își are rădăcinile în ceilalți.

Sursă

Growiec, K., & Growiec, J. (2014). Trusting only whom you know, knowing only whom you trust: The joint impact of social capital and trust on happiness in CEE countries. Journal of Happiness Studies, 15(5), 1015-1040.