Care e povestea iubirii tale? Jurnal de lectură – Love is a story de Robert Sternberg

Cât de mult coincid poveștile voastre despre iubire, concepțiile cu privire la ce ar trebui să însemne și să se întâmple într-o relație? Aceasta este întrebarea care, în viziunea cercetătorului Robert Sternberg, ar putea face deosebirea între o relație împlinită și una presărată de dezamăgiri și suferință.

Avem tendința să ne îndrăgostim de oameni ale căror povești sunt identice sau similare cu ale noastre, dar în care avem roluri complementare, care se susțin reciproc. Atunci când se întâmplă ca poveștile noastre să nu corespundă, relația și dragostea care stă la baza ei s-ar putea distruge. Suntem cei mai fericiți cu cineva care ne împărtășește povestea sau care are măcar o poveste compatibilă, dar această persoană nu trebuie să fie la fel ca noi înșine. Spre exemplu, doi parteneri pot împărtăși o poveste de dependență, dar, pentru ca relația să funcționeze, ei trebuie să aibă roluri complementare. Unul din cei doi va fi în mod obișnuit dependentul, iar celălalt co-dependentul – cel care îl ”ajută” pe dependent să depășească necazurile. În mod ironic, dacă dependentul este capabil să depășească starea de dependență, relația se poate încheia, deoarece nu mai e susținută de povestea pe care o trăiesc partenerii. Astfel, o poveste care funcționează la un moment dat în viață nu mai poate funcționa după o vreme, în altă etapă.

Unul din factorii care contribuie la menținerea unui cuplu este modul în care povestea despre relația ideală sau așteptările cu privire la ea se apropie suficient de povestea despre relația în care persoanele sunt în prezent.

Există un singur adevăr?

Noi modelăm faptele legate de relație pentru a se potrivi cu plăsmuirile poveștilor noastre, astfel că realitatea este greu de delimitat de ficțiune, în contextul relațiilor amoroase. E binecunoscut faptul că, în etapa inițială a unei relații, cea de îndrăgostire, idealizăm partenerul, îi observăm preponderent calitățile și ne proiectăm mai degrabă propriile așteptări despre cum ”ar trebui” să fie el. Astfel, putem să creăm o poveste care are din ce în ce mai puține lucruri în comun cu modul în care este persoana respectivă, dar mai multe cu ceea ce ne imaginăm că ar fi acea persoană. O parte din entuziasmul începutului unei relații este exact această proiecție a ceea ce sperăm că persoana se va dovedi a fi.

Adesea, persoanele care trec printr-un divorț, dau impresia că descriu 2 căsnicii diferite. Relația pe care o înfățișează un soț are toate șansele să aibă foarte puține lucruri în comun cu cea pe care o descrie soția lui. Asta pentru că poveștile lor despre relația în care se află s-au îndepărtat atât de mult, încât nu mai au nici un punct de intersecție. Când acest lucru se întâmplă, partenerii interpretează faptele în _moduri total opuse._Relația se poate destrăma pentru că nici unul dintre parteneri nu a înțeles povestea de iubire a celuilalt.

Să luăm un exemplu concret. Părerea lui Andrei despre o relație de dragoste e că aceasta trebuie să fie calmă, liniștită și să nu implice nici o situație încordată. Dacă două persoane se iubesc sincer, consideră el, se acceptă așa cum sunt, adică nu se vor împotrivi una alteia și nu se vor ataca verbal. Perechea sa, pe de altă parte, Gabriela, crede că două persoane îndrăgostite discută neînțelegerile și aleg o direcție comună, motiv pentru care, de fiecare dată când apar probleme, discută aprins cu Andrei. Andrei privește aceste discuții ca pe niște lucruri nefirești, fiind tocmai ceea ce nu ar trebui să facă oamenii care se iubesc, așa că se retrage. Gabriela devine și mai categorică și nemulțumită, iar asta duce la o pasivitate și mai mare din partea lui. Deteriorarea relației lor nu decurge din cauza faptului că nu se iubesc, ci pentru că _poveștile lor diferite despre ceea ce ar trebui să fie dragostea îi duc la interpretări ale comportamentelor total diferite._Oamenii au tendința să ia evenimentele și interpretările acestora ca atare. În astfel de situații, trebuie să-și dea seama ca aceste interpretări sunt subiective și pot să nu corespundă interpretării facute acelorași evenimente de către partener.

Dragostea reprezintă o poveste pentru toată lumea, dar ceea ce se află în acea poveste poate să difere considerabil de la o persoană la alta. În cartea sa, ”Love is a story”, Sternberg ilustrează o sumedenie de tipologii ale poveștilor de dragoste, încadrate în 5 mari categorii, prin care ne ajută să ne cunoaștem mai bine propriile așteptări, convingeri și valori cu privire la o relație, și să înțelegem mai acurat istoricul și prezentul poveștilor noastre romantice. Fiecare tipologie are un mod caracteristic de gândire, simțire și de comportament.

Ceea ce considerăm mulțumitor la un moment dat, sau chiar o relație bună de dragoste, poate să ni se pară mai degrabă nepotrivit dacă un posibil alt partener ar începe să aibă un rol într-o altă poveste ce are o însemnătate mai mare pentru noi. Aceste modificări survin atunci când nu suntem conștienți de sistemul nostru de ierarhizare a poveștilor, de importanța lor, și de efectul pe care îl au asupra noastră.

De unde vin poveștile? Cum se formează ele și unde ne duc?

Un aspect important de menționat e faptul că relațiile între două persoane implică întotdeauna și parteneri din trecut, al nostru și al persoanei de lângă noi, pentru că aceștia și-au pus amprenta, conștient sau nu, asupra modului în care privim și ne comportăm în relații. De aceea este crucială înțelegerea trecutului. Dacă avem antecedente în privința respingerii sentimentelor, suntem susceptibili de a fi foarte sensibili în ceea ce privește respingerea și interpretăm comportamentul unor persoane ca fiind un refuz, chiar dacă nu este ceva intenționat. Este posibil ca respingerea să devină un pattern al relațiilor noastre de dragoste și să fie țesută în fiecare intrigă. Dacă, în mod repetat în trecut, am fost trădați, mințiți, înșelați de persoane semnificative pentru noi, vom căuta semne de îndoială și la actualul nostru partener, și e foarte probabil să ”prelucrăm” orice comportament după ”modelul” trădării – asta până când nu ne conștientizăm propriile vulnerabilități create și nu începem să lucrăm cu ele.

Temele provin din biologia și copilăria sau adolescența noastră, din interacțiunile cu părinții, frații și prietenii noștri. Fără să cunoaștem aceste teme nu putem să le determinăm impactul sau să observăm cum ne îndepărtează de perceperea a ceea ce se întâmplă cu adevărat în viața noastră. O sarcină importantă pentru noi toți este să înțelegem temele ce contribuie la narațiunile noastre: teama de abandon, teama de pierdere a controlului, convingerea că nu putem sau nu merităm să fim iubiți, credința că avem dreptul la beneficii sau avantaje nelimitate, speciale.Dacă știm aceste lucruri, când ne simțim dezamăgiți, respinși, îndreptățiți, trădați putem recunoaște acele emoții drept predispoziții personale de a simți în acel mod, mai degrabă decât dintr-un motiv real.

Poveștile influențează evoluția relațiilor

Prin aceste tipare de gândire si comportament, noi modelăm mediul înconjurător cel puțin la fel de mult cât ne modelează el pe noi. Creăm parțial o lume în fața căreia apoi reacționăm. Dar de multe ori nu recunoaștem acest rol proactiv. De aceea, îi putem auzi pe unii oameni spunând: ”Mi se tot întâmplă lucrul acesta!” De exemplu, o femeie ar putea să caute în mod repetat un partener abuziv, care deține controlul într-o relație, și apoi să se plângă de faptul că se trezește în relații cu tipi egoiști și neisprăviți. Are dreptate, dar poate că ea nu reușește să identifice rolul activ pe care l-a jucat în crearea acelei situații, subjugarea și reprimarea propriilor nevoi în defavoarea celuilalt, incapacitatea de a-și afirma și susține drepturile personale.

Noi ”construim” oamenii care locuiesc în mintea noastră cam în același fel în care ne construim relațiile cu ei. E esențial să înțelegem relațiile noastre ca pe narațiuni, nu ca pe sisteme logice care trebuie să se potrivească.Poveștile noastre modelează formele pe care le iau relațiile noastre și controlează felul cum percepem acțiunile altora, care sunt considerate a fi, în cele din urmă, o confirmare a poveștii noastre. Spre exemplu, prin interpretări frecvente, negative și suspicioase ale comportamentului partenerului nostru ca un semn de infidelitate, dorința de a-l controla și urmări permanent, cererea constantă de asigurări că ne iubește și e fidel, s-ar putea să-l îndepărtăm atât de puternic în timp, încât chiar să ne înșele. Plecând de la un tipar, putem interpreta aproape orice eveniment ca o adeverire a lui. Povestirile devin adesea profeții care se împlinesc, deoarece acțiunile și reacțiile noastre îi pot determina pe alții să acționeze în moduri în care chiar ne așteptăm să o facă.Până când povestea nu se schimbă, nici relația nu se poate schimba cu adevărat.

Unii dintre noi preferă povești despre iubirea care durează o viață întreagă, alții au povești despre bani sau bunuri materiale, alții povești care implică prietenie, control sau certuri. Temele pe care le preferăm pot fi raționale sau iraționale, unele mai de succes decât altele, de dorit din punct de vedere social sau nu. Dar, în cele din urmă, suntem atrași de potențialii parteneri care ne permit să realizăm povești comune, care se potrivesc noțiunii noastre cu privire la ce ne dorim să reprezinte dragostea.

Se pot schimba poveștile? Dacă da, cum?

Poveștile sunt greu de schimbat (însă nu imposibil) pentru că, în general, oamenii încearcă să confirme ceea ce cred deja. Ei pot merge foarte departe pentru a ignora informațiile inconsistente. Cei mai mulți își doresc coerență cognitivă. Schimbarea unei povești presupune reorganizarea unei cantități extraordinare de informații, recunoașterea celor greșite, admiterea faptului că ne-am înșelat cu privire la partenerul nostru și/sau la noi. Apoi, sentimentul de familiaritate pe care ni-l conferă o poveste veche, dar care nu ne mai mulțumește, poate fi confortabil, față de îmbrățișarea unei povești necunoscute. Avem tendința să ținem cu dinții de o poveste veche, chiar dacă nu mai este adaptabilă, pentru simpla senzație de familiaritate.

Poveștile se pot schimba atât în bine, cât și în rău, pe măsură ce relațiile evoluează. Ele devin mai bune atunci când găsim pe cineva care ne place din ce în ce mai mult. Dar se pot schimba și în rău din cauza a două fenomene psihologice frecvent întâlnite. În primul rând, informația negativă despre o persoană are un impact mai puternic decât cea pozitivă și ne influențează mai mult în evaluarea noastră. Putem să supraestimăm informațiile negative, făcând o persoană să pară mai rea decât este cu adevărat. În al doilea rând, avem tendința să vedem comportamentul negativ al celorlalți ca fiind cauzat de ceva inerent greșit la ei (de exemplu, defect de caracter), în timp ce privim comportamentul nostru nefavorabil ca fiind determinat de o situație particulară (am fost foarte ocupat). Dacă partenerul nostru țipă este pentru că este o persoană cu irascibilitate înnăscută. Dacă țipăm noi, este pentru că am fost provocați sau avem o stare proastă. Pe scurt, alții acționează prost pentru că sunt răi, în timp ce noi acționăm așa pentru că suntem temporar indispuși.

Vă recomand cu încredere o carte de o profunzime sclipitoare, care vă poate trezi revelații puternice despre felul în care vă scrieți poveștile de dragoste și ce puteți face pentru a ieși din tiparele nesănătoase de relaționare – Love is a story. Un lucru interesant e că oamenii pot fi atrași de mai multe povești în același timp și că poveștile lor se pot schimba de-a lungul vieții. Ele sunt în permanență scrise și rescrise. Povestea fiecăruia dintre noi nu se termină când împlinește 18, 25, 50 sau 70 ani. Chiar și după ce o relație se termină, putem rescrie povestea de mai multe ori, până când vom relata aceleași întâmplări în mod diferit după 5 sau 10 ani de la terminarea relației. Așadar, care e povestea ta?