Tu cine ești?

Tu cine ești?

Oare câți dintre noi ne punem întrebarea asta? Nu cred că sunt eu singura.. n-am cum să fiu…

Chiar așa, cum îți dai seama cine ești?

O întrebare pe atât de simplă, pe atât de complexă, care ne pune în dificultate și la care puțini dintre noi sunt capabili să dea un răspuns instant. De cele mai multe ori prima dată vine un “off..” sau “hmm” sau o încruntare/grimasă/privire în altă parte. Pare că mai degrabă fugim de această întrebare, ne eschivăm, ne fâstâcim, nu știm exact ce să spunem sau cu ce să începem. E posibil să o găsim chiar iritantă… Parcă ar fi atât de multe lucruri încât niciun răspuns nu pare satisfăcător sau potrivit sau cuprinzător.

În timp ce scriam aceste rânduri, m-am gândit că ar fi bine să am un punct de pornire concret, așa că am decis să rog câteva persoane, atât apropiați, cât și necunoscuți, să îmi răspundă la această întrebare față în față. M-am simțit spontană, așa că am decis să îi abordez în mijloacele de transport în comun, în magazine, în pauza de țigară sau la vreo terasă în timp ce savurau o cafea sau o prăjitură. Un lucru e sigur: pe toți i-a luat prin surprindere. Câteva dintre răspunsuri mi s-au părut tare interesante, dar și amuzante, așa că am decis să împărtășesc cu voi câteva dintre ele.

- Haide, domnișoară, n-am eu timp de din astea...

- Sunt cine vreau eu să fiu.

- Sunt corporatist în timpul programului și cântăreț în timpul liber.

- Sunt o mamă și soție iubitoare…

Adevărul este că cine ești tu nu poate fi cuprins în cuvinte. Ne pierdem printre adjective, identificări, roluri și statute, încercând să ajungem la esență. Poate că ești toate acestea la un loc sau poate că nu ești nicicum. Nu ne putem pune o simpla etichetă căci nu există un singur lucru care să ne definească.

Cred că frumusețea acestei întrebări vine din faptul că nicio definiție a ceea ce crezi că ești nu îți dă o certitudine durabilă. Aceste lucruri sunt atât de volatile, se pot schimba oricând, fară să ne dăm seama. Nu de puține ori ne-am zis “Nu mai sunt cine eram atunci” sau “Sunt altcumva acum”. Oare de ce? Pentru că suntem mereu în schimbare, în evoluție, este un proces care ne vine natural. Ne dorim să fim mai mult, să facem mai mult, să oferim mai mult, să creștem și să ne atingem potențialul. Evoluția înseamnă cunoaștere, dezvoltare, prezență.

Cât de bine ne cunoaștem pe noi, cât de autentice și satisfăcătoare sunt relațiile cu cei apropiați ține foarte mult de curiozitatea și deschiderea pe care le avem față de noi înșine. Iar această curiozitate dă naștere întrebărilor, mai cu seamă întrebărilor deschise, la care putem adăuga mereu ceva nou la răspunsul anterior. Motivele pentru care oamenilor le este în general frică să se întrebe pot fi legate de confuzie, rușine, ridicol, dezinteres. Doar interogând autenticitatea din noi ne putem lărgi perspectiva, putem descoperi și accepta adevărul.

Încep să îmi dau seama că poate focusul n-ar trebui să fie pe răspuns, ci pe simplul fapt că ai avut curajul să îți adresezi această întrebare. Doar întrebandu-te “cine sunt?” spune multe despre tine. Înseamnă că ești preocupat de tine, că ești curios, că îți dorești să te descoperi, că vrei să îți dai seama ce te definește, ce te reprezintă - iar asta este mai mult decât suficient.

Ești de ajuns! Ești… infinit.

“Eu sunt in cele din urmă, căutarea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc; faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”

-Mircea Cărtărescu-