Cluj-Napoca
Încă din adolescență, visam să urmez calea psihologiei, să înțeleg mai bine cum funcționează mintea umană pentru a putea să îi ajut pe cei care au nevoie de sprijin. Vizualizam acest drum clar și detaliat în mintea mea, ca și cum viitorul era deja scris. Totuși, viziunea părinților și a celor din jur nu coincidea cu a mea și am fost îndrumată spre domenii tehnice precum ingineria, care, la rândul lor, mi-au adus o valoroasă cunoaștere. Ulterior am făcut pași spre a mă apropia mai mult de ceea ce simțeam că este parte din mine, MUNCA CU ȘI PENTRU OAMENI, specializandu-mă și activând în domeniul Resurselor Umane (HR). Cu toate acestea, căutarea mea pentru sens nu s-a oprit aici. După mulți ani și un drum sinuos, plin de cotituri și de provocări, am reușit să ajung în locul pe care copilul din mine îl visa și vizualiza cu atâta claritate. Așadar, sunt psiholog clinician acreditat de Colegiul Psihologilor din România, cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală în cadrul Asociației de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România. Totodată, sunt și consilier de dezvoltare personală certificat. Sunt, de asemenea, femeie, mamă, soție, prietenă și colegă, profesionist, ș.a.m.d. jonglând cu multiple roluri pe parcursul unei zile. Uneori trec cu ușurință de la un rol la altul, alteori mențin un oarecare echilibru cu mare dificultate, rămânând fixată pe unul dintre ele pentru o perioadă. Dincolo de toate aceste roluri, sunt Adela, un om simplu și cald, o persoană cu vulnerabilități și temeri, care se prezintă în fața ta pentru a împărtăși cunoștințele dobândite din mediul universitar, profesional, dar și din experiențele personale de viață. Te invit în cabinetul meu, sau în mediul online, unde vom construi împreună un spațiu de conectare și siguranță. În această călătorie profundă te vei descoperi pe tine însuți. Vei învăța să-ți recunoști și să-ți explorezi nevoile, fricile, dorințele, valorile și sensul. Te aștept cu drag să pornim împreună pe acest drum al autocunoașterii și dezvoltării personale!🤍 Mă poți contacta telefonic sau prin mesaj WhatsApp la numărul de telefon 📞0745327627, ori la adresa de email 💻psiholog.adelabaias@gmail.com.
Coaching
Psihoterapie cognitiv-comportamentală
Psihologie clinică
1 review
5 stars
1
4 stars
0
3 stars
0
2 stars
0
1 star
0
07 Sep 2024
Un psiholog exceptional!
There are no articles published by this specialist