Constanța
Poate că, din afară, viața ta pare să funcționeze. Îți faci treaba, ai grijă de oamenii care depind de tine, mergi mai departe chiar și în zilele în care îți este greu. Și totuși, înăuntru poate exista ceva ce nu se așază: o neliniște care revine, o oboseală pe care odihna nu o rezolvă sau sentimentul că, deși faci atât de multe, ai rămas cumva departe de tine. Poate înțelegi foarte bine de ce ești așa și totuși continui să reacționezi la fel. Sau poate nici nu știi încă ce se întâmplă — doar simți că ceva doare, te apasă sau se repetă. În relațiile apropiate, lucrurile pot deveni la fel de complicate. Doi oameni se pot iubi și totuși ajung să se rănească exact acolo unde au cea mai mare nevoie unul de celălalt. Unul insistă, celălalt se retrage, iar între ei pot apărea critica, tăcerea, defensivitatea sau distanța. Și, de multe ori, ceea ce vă spuneți unul altuia nu seamănă deloc cu ceea ce încercați, de fapt, să protejați. Uneori, investim atât de mult în rolurile pe care le iubim, încât rămâne tot mai puțin loc pentru cine suntem dincolo de ele. Poți să-ți iubești profund copilul și, în același timp, să observi că undeva pe drum ai început să te pierzi pe tine. Furia, retragerea, nevoia de control, perfecționismul, critica sau tăcerea nu apar din nimic. De multe ori, ele s-au format în timp ca moduri de a te proteja, de a păstra aproape o legătură importantă sau de a face față unor experiențe pentru care, atunci, poate nu aveai alte resurse. Asta nu înseamnă că orice reacție trebuie acceptată sau păstrată. Înseamnă că, înainte să încercăm să o schimbăm, poate fi important să înțelegem ce încearcă ea să facă pentru tine și de ce revine tocmai atunci când îți este greu. Nu îți voi spune cine ar trebui să fii și nici nu cred că oamenii pot fi reduși la o problemă care trebuie reparată. Vom încerca să înțelegem împreună ceea ce se repetă în viața ta, emoțiile pe care poate ai învățat să le ții la distanță și lucrurile de care ai nevoie, dar pe care poate ți-a fost greu să le exprimi chiar și în relațiile cele mai apropiate. Pentru că uneori putem înțelege foarte bine, cu mintea, de ce facem ceea ce facem și totuși să rămânem prinși în același loc. Terapia poate deveni spațiul în care nu doar vorbim despre ceea ce ni se întâmplă, ci începem să ne apropiem altfel de propria experiență. Sunt psiholog clinician și psihoterapeut în formare în Terapia Centrată pe Emoții. Lucrez online cu adulți, adolescenți, cupluri și familii, cu respect pentru felurile diferite în care oamenii iubesc, se apropie, se protejează și încearcă să păstreze importante pentru ei relațiile în care trăiesc. Nu trebuie să știi deja ce te ține blocat, să ai o explicație pentru tot sau să formulezi „corect” motivul pentru care ai venit. Putem începe de unde ești. Prima întâlnire este gratuită și nu presupune obligația de a continua. Este, înainte de toate, o ocazie să ne cunoaștem, să-mi povestești ce te aduce și să vezi cum te simți vorbind cu mine. Dacă simți că ai nevoie de ajutor, dar încă nu știi exact pentru ce, este suficient și atât. Nu trebuie să găsești cuvintele potrivite înainte să-mi scrii.
EFIT Essentials - Terapia Individuală Centrată pe Emoții
Psihoterapie centrată pe emoții
NLP PRACTITIONER
1 review
5 stars
1
4 stars
0
3 stars
0
2 stars
0
1 star
0
12 Mar 2026
O recomand din suflet pe Alina oricui cauta un sprijin real. Este un terapeut cu o empatie rară, care m-a făcut să mă simt înțeles încă de la prima ședință. M-a ajutat enorm faptul că pune mare accent pe explorarea emoțiilor, dar fără să rămânem blocați acolo. Reușește mereu să ghideze discuția spre soluții practice și pași concreți. Sunt extrem de recunoscător pentru toată susținerea și pentru evoluția vizibilă pe care am avut-o sub îndrumarea ei. Este un om care pune mult suflet în ceea ce face, iar acest lucru se simte în fiecare interacțiune.
There are no articles published by this specialist