Andra Sabina Roman

Andra Sabina Roman

Piatra-Neamț, Suceava, Iași, Botoșani, Bacău

5.0Rating
3 yearsExperience
150 RONFees

Overview

About me

Sunt o persoană empatică care este mereu aici pentru a-ți oferi sprijinul emoțional și consilierea necesară. Indiferent de provocările cu care te confrunți, îți pot fi ghid în procesul de autocunoaștere și de îmbunătățire a bunăstării tale. În timpul ședințelor noastre, vei găsi un mediu sigur și lipsit de judecată în care îți poți explora liber gândurile și sentimentele. Cât despre experiența profesională, în anul 2018 am absolvit Facultatea de Psihologie a Universității ,,Al. I. Cuza" din Iași iar în 2020, un Master în Probațiune, mediere și asistență socială a victimelor infracțiunilor, tot în cadrul Universității ,,Al. I. Cuza" din Iași, urmând în același timp și un program de formare în Psihoterapie în cadrul Asociației Române de Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană. Pe perioada studiilor, am luat parte la diverse activități de voluntariat și am reușit să lucrez cu oameni din medii diverse și de diferite vârste, de la copii aflați în plasament, până la adulți care solicitau ajutor prin intermediul serviciului Helpline.

YesOnline sessions
RomanianSpoken languages


Services

Therapy

Psychotherapy

00:50Duration
150 RONPrice

Primary objectives
L
Low self-esteem, devaluation
A
Anxiety and panic attacks
S
Sleep disorders (insomnia, nightmares, restless sleep)
Secondary objectives
P
Phobias
S
Stress management
L
Loss of a loved one, divorce, separation, mourning
D
Depression
R
Relationships
S
Sexual dysfunctions
T
Traumatic experiences

Credentials


Reviews

5.0

1 review

5 stars

1

4 stars

0

3 stars

0

2 stars

0

1 star

0

Review

28 May 2023

Rares Damaschin

Printre putinii psihoterapeuti cu care am simtit ca pot discuta deschis, voi continua terapia cu siguranta. Multumesc pentru ajutor!


Articles

No items

There are no articles published by this specialist