Constantin Mirică

Constantin Mirică

Bucharest

NoRating
5 yearsExperience
250-350 RONFees

Overview

About me

"The best way out is always through." - Robert Frost Sunt Psiholog Clinician și Psihoterapeut, cu formare de bază în terapie cognitiv-comportamentală. De asemeni am absolvit un program de formare continua în Terapie Sistemică de Cuplu, Copil, Familie și o formare Schema Therapy. Crescut într-o zonă cu multe dealuri împădurite, pădurea îmi este unul din lucrurile cele mai apropiate de suflet. Al doilea lucru de suflet este fotografia, ca mod de a mă apropia de oameni și a arăta frumusețea naturală a lor. În ultimii ani , în drumul meu am descoperit practica meditației, ca și cultivare a atenției și elementele de filosofie veche, buddhistă sau stoicăși am fost plăcut surprins să descopăr, pe parcursul studiilor în psihologie, că aceste elemente antice alcătuiesc de fapt baza noilor tehnici psihologice. Am ajuns să înțeleg că deși tentația generală a oamenilor este de a căuta în exterior, răspunsurile vin cu adevărat din interior. Că oricât de tare am încerca să schimbam mediul și pe cei din jurul nostru, tot ceea ce putem controla și schimba este propria persoană. Și că cel mai tare ne deranjează, ca și ființe umane, nu ceea ce este ci ceea ce credem noi că este așa cum spune un maestru Zen : “Nesăbuitul respinge ceea ce vede, nu ceea ce crede; înțeleptul respinge ceea ce crede, nu ceea ce vede”. Cine sunt sau pot deveni pentru client Poate ai o situație care ți se pare fără ieșire sau ai ajuns într-o etapă a vieții în care simți că ceva nu este în regulă. Sau poate vrei să te cunoști mai bine și să înțelegi mai multe despre tine. În rolul meu mă văd ca un însoțitor pentru oricine pornește pe drumul autocunoașterii. Putem explora împreună moduri prin care poți avea o viață armonioasă, relații sănătoase și o evoluție continuă ca om. Cred că fiecare persoană are puterea de a-și trăi visele. Ce pot aduce – in procesul de „vindecare „: Gestionarea unor situații de criză, fobii, anxietate Consiliere în gestionarea relațiilor interpersonale (de cuplu, cu membrii familiei, de serviciu, etc) Descoperirea resurselor proprii și îmbunătățirea imaginii de sine Consiliere pentru stabilirea unor obiective pe termen scurt, mediu sau lung pentru evoluția personală Tehnici de gestionare a timpului (time management) Explorarea problemelor existențiale (cine sunt, care e rostul meu în viață)

NoOnline sessions
RomanianSpoken languages


Services

Therapy

Coaching and personal development

00:50Duration
250 RONPrice

Coaching

Couple psychotherapy

01:00Duration
300 RONPrice

Family Therapy

01:30Duration
350 RONPrice

Family Therapy

Primary objectives
F
Family Therapy

Psychotherapy

00:50Duration
250 RONPrice

Primary objectives
A
Anxiety and panic attacks
D
Depression
P
Phobias
Secondary objectives
T
Traumatic experiences
S
Sexual dysfunctions
C
Communication skills improvement
S
Stress management

Credentials


Reviews

No items

There are no reviews yet for this specialist


Articles

No items

There are no articles published by this specialist