Brașov
Mă numesc Negrea Cristina, sunt psiholog clinician și psihoterapeut atestat de Colegiul Psihologilor din România, profesând atât în cadrul Spitalului Sf. Constantin Brașov, cât și în cadrul Cabinetului Individual. Am absolvit Facultatea de Psihologie la Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca, unde am studiat Terapia Cognitiv-Comportamentală. Ulterior am ales sa aprofundez printr-un master la Universitatea Bucureşti, acolo unde m-am axat cu preponderență pe Terapia Experienţială. Pentru o îmbinare armonioasă a celor două, am ales să fac formare şi în Terapia Schemelor, astfel încât să pot aborda o problemă din mai multe perspective. Dacă ai ajuns aici înseamnă că o parte din tine e conştientă de nevoia unei schimbări. Te invit să ai curajul să faci primul pas şi împreună vom lucra la regăsirea echilibrului tău interior!
Family Therapy
Psihoterapie
Formare Terapia Centrată pe Scheme
There are no reviews yet for this specialist
There are no articles published by this specialist