Bucharest
Bine ne-am găsit! Eu sunt Cristina, o Călătoare, la fel ca și tine, pe tainele vieții mele. Sunt pe Calea cunoașterii de Sine de 12 ani. De atunci experimentez și eu rolul de client, în diferite forme de psihoterapie, individuală și de grup. În prezent lucrez doar cu adulți, pe care îi însoțesc în Călătoria frumoasă, dar de multe ori provocatoare, de a se conecta cu iubirea vindecătoare, față de propria ființă, Viață și alte persoane. Temele principale țin de gestionarea stărilor de anxietate, depresie, dificultăți sexuale, relația de cuplu, relația cu propriul corp, accesarea puterii interioare, blândeții, încrederii, libertății de a fi. Metoda mea de lucru este una holistică, însemnând că privesc ființa umană ca pe un întreg foarte valoros, un întreg format din corp și senzații, emoții, gânduri și comportamente. Pentru ca schimbarea și îmbunătățirea vieții să fie profundă și de lungă durată, este nevoie să se acționeze pe toate aceste nivele. Pentru facilitarea procesului, în ședințele mele mă folosesc uneori de art-terapie (desen, pictură, modelaj), de meditații ghidate, dar și de meloterapie. În viața personală, îmi umplu ulciorul interior al sufletului mergând în natură cu cortul, umblând în tălpile goale pe nisip și pământ de munte, jucându-mă cu instrumente muzicale, cu corpul și vocea mea prin mișcare și sunet, conectându-mă cu oamenii dragi și bucurându-mă de conexiunea autentică cu mine însămi, cu ceilalți, dar și cu Natura. Scriu incă din adolescență și in 2021 am publicat prima mea carte "Ghidul de Călătorie spre Lumea ta Interioară", comanda se face prin mail către cristinanicolae004@gmail.com Pentru că primele 3 ședințe sunt importante în a- ți clarifica dacă simți că rezonezi cu mine și dacă vrei să continuăm împreună acest proces, pentru acestea tariful este de 170 de lei/ ședință. Te invit să Călătorim împreună și să îmi oferi oportunitatea de a te însoți pe Calea de întoarcere către Centrul Ființei tale! Mulțumesc!
Facilitator Avansat PSYCH-K®
Facilitator PSYCH-K®
Metoda de explorare interioară - Referențialul Arhetipurilor Personale
Master Psihodiagnoză, Psihoterapie Experiențial Unificatoare și Devoltare Personală
Formare în Psihosexologie - Evaluare și Intervenție Psihoterapeutică
4 Reviews
5 stars
1
4 stars
0
3 stars
0
2 stars
0
1 star
0
04 Jul 2023
Cristina m-a ajutat foarte mult si simt ca datorita ei am reusit sa imi inteleg starile si sa imi imbunatatesc relatiile atat din viata personala cat si cea profesionala. Experienta cu ea a fost una deosebita inca de la primele sedinte si apreciez perspectiva noua pe care o aduce in sedinte. In plus, terapia online s-a pliat foarte bine situatiei mele, tinand cont de distanta, de decalajul orar si de programul meu.
15 Aug 2023
Când ajunsesem la Cristina mersesem deja la psihiatru deoarece nu mă simțeam deloc bine cu mine și mai ales cu corpul meu, fiind "prinsă" între două operații. Făcusem asta pentru că îmi pierdusem încrederea în terapie și vedeam tratamentul medicamentos drept ultima soluție. În prezent fac terapie de câteva luni, timp în care am trecut peste alte mari încercări, pierzându-mă aproape de fiecare dată. Cristina m-a ajutat foarte mult să-mi schimb perspectiva asupra lucrurilor care-mi făceau rău, și chiar simt că își pliază cu succes tehnicile pe care le folosește pe mine. Fiind o persoană care se învârte mai mult în sfera vizuală, Cristina m-a ajutat să folosesc și asta în favoarea mea, ghidandu-mi creativitatea să-și imagineze ancore care m-au ajutat și atunci, dar și pe viitor. Deși nu mă consideram o persoană spirituală înainte, datorită ședințelor de terapie încep să fiu mai aproape de mine, de corpul meu, astfel încât să am o relație sănătoasă cu mine, și mai apoi cu ceilalți.
16 Aug 2021
Un psiholog de nota 10
02 Aug 2023
Am ales-o pe Cristina intr-o perioada foarte dificila din viata mea. Am ales-o citindu-i descrierea din profil si rezonand cu metodele si imaginea conturata de ea. O lunga perioada din viata mi-a fost alaturi si mi-a aratat cum sa imbin partea teoretica-psihologica cu practica spirituala, care a contat deosebit de mult in procesul meu de vindecare. Dincolo de calitatile ei in materie de psiholog, o identific cu un om care te invata sa te deschizi in fata suferintei, ca mai apoi sa o poti stapani si sa mergi mai departe mai puternic. Experienta mea in cabinetul ei m-a facut sa fiu mai aproape de sine si sa reusesc mai apoi sa imi controlez emotiile. O recomand persoanelor care isi doresc sa infrunte obstacolele vietii prin conectarea lor cu puterea sinelui.
There are no articles published by this specialist