Ioana Iacob

Ioana Iacob

Iași

NoRating
2 yearsExperience
160 RONFees

Overview

About me

Aleg să spun că sunt un om întreg și, totuși, în continuă formare, cu atâtea bune pe câte rele, care crește, printre altele, și prin a-i ajuta pe ceilalți să își descopere propria putere, iubirea de sine, blocajele, dar și rădăcinile problemelor și mecanismele iraționale ce îi afectează în mod negativ. Scopul meu e să aduc cât mai multă claritate și liniște în viața oamenilor prin cunoaștere, consiliere, psihologie și psiho-educație și, de ce nu, o glumă din când în când – umorul putând fi, de asemenea, o formă de terapie (când nu e mecanism de apărare). Lucrez cu o abordare bio-psiho-socială și iau în calcul toate variabilele din viața unui om: minte, psihic, corp, mediu și stil de viață. Cu alte cuvinte, abordarea este una integrativă, holistică, somatică, logică și rațională. Niciodată, însă, nu ignor iraționalul, subconștientul, emoțiile și umbrele. Fiindcă emoțiile sunt mereu sincere, iar iraționalul și energia psihică au propria lor logică internă ce trebuie descoperită. Vom explora împreună și vom pune sub lupă, cu răbdare și curiozitate, toate variabilele până găsim sursa și soluția problemelor tale, fiindcă acestea există întotdeauna. Iar dacă nu există soluția, înseamnă că nu există nici problema :). Mă găsești și pe instagram @mindy.psy sau pe https://mindy.ro

https://mindy.roPersonal site
YesOnline sessions
English, RomanianSpoken languages


Services

Therapy

Counseling psychology

01:00Duration
160 RONPrice

Primary objectives
A
Anxiety and panic attacks
T
Traumatic experiences
R
Relationships
Secondary objectives
L
Low self-esteem, devaluation
S
Stress management
P
Phobias

Coaching and personal development

01:00Duration
160 RONPrice

Coaching


Credentials


Reviews

No items

There are no reviews yet for this specialist


Articles

No items

There are no articles published by this specialist