Irina Timofeiov

Irina Timofeiov

Iași

NoRating
4 yearsExperience
150-300 RONFees

Overview

About me

Viața ne poartă uneori pe drumuri nebănuite dar e important să primim cu brațele deschise și cu încredere toate darurile ei! Așa și eu, într-un anumit moment al vieții mele, am decis să urmez un alt drum și să mă specializez în ce mi-am dorit dintotdeauna: psihologia. Astfel, am început să studiez și am absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității "Al. I. Cuza" Iași, am facut Masterul în Psihologie Clinică și Psihoterapie, am urmat cursurile formării de lungă durată ale Asociației de Psihoterapie Integrativă și Psihologie Clinică, am facut numeroase cursuri și specializări în domeniul clinic si al psihoterapiei, am făcut multe ore de dezvoltare personală în cadrul ședințelor de terapie individuală iar de doi ani sunt psiholog în cadrul unei Fundații care oferă sprijin și alinare victimelor violenței domestice: mame, copii, adolescenți. A fost un drum lung și uneori destul de greu, dar cu siguranță a fost un drum al descoperirii de sine, un drum al revelațiilor, un drum plin de sensuri, în care am învățat multe lucruri pe care, cu drag, aș dori să ți le împărtășesc și de care mă voi ajuta în drumul schimbării tale. Știu că nu e ușor, dar cu blândețe și răbdare te voi însoți pas cu pas și îți promit că la capătul drumului vei putea zâmbi și te vei putea bucura de cel/cea care vei redeveni! Ai curaj să faci pasul acesta și lasă-mă să fiu lângă tine!



Services

Therapy

Counseling psychology

01:00Duration
150 RONPrice

Primary objectives
R
Relationships
C
Communication skills improvement
P
Personal Development
Secondary objectives
L
Low self-esteem, devaluation
C
Career Counseling
S
Stress management
L
Lack of social life

Couple psychotherapy

01:00Duration
150 RONPrice

Psychotherapy

01:00Duration
150 RONPrice

Primary objectives
A
Anxiety and panic attacks
D
Depression
L
Loss of a loved one, divorce, separation, mourning
Secondary objectives
P
Phobias
T
Traumatic experiences
A
Addictions
S
Sleep disorders (insomnia, nightmares, restless sleep)
L
Low self-esteem, devaluation

Family Therapy

01:00Duration
150 RONPrice

Family Therapy

Primary objectives
F
Family Therapy

Clinical psychology

Psychological evaluation for the Work Capacity Commission

03:00Duration
300 RONPrice

Psychological profile

03:00Duration
300 RONPrice


Credentials


Reviews

No items

There are no reviews yet for this specialist


Articles

No items

There are no articles published by this specialist