Cluj-Napoca
Sunt Liliana, psihoterapeut de cuplu și familie, psiholog principal psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională. Am o experiență de 27 de ani ca psiholog, lucrând cu copiii, adolescenții și familiile acestora, copii cu dizabilități și copii tipici. De 7 ani am descoperit și practic terapia familială sistemică, terapie care mi-a deschis foarte mult orizontul și modalitatea de abordare a cazurilor. Să lucrezi cu oamenii ca psihoterapeut este o șansă extraordinară, un privilegiu, pentru că ajungem în viețile oamenilor, poate în cele mai delicate momente ale vieții lor și suntem părtașii celor mai intime trăiri ale acestora. Cred că niciun manual, oricât de complet și complex ar fi scris, nu ar putea înlocui sau surprinde unicitatea, complexitatea și sensibilitatea întâlnirii cu clienții în ședințele de psihoterapie. Tocmai de aceea sunt mereu recunoscătoare omului din fața mea, pentru curajul și puterea de a începe procesul autocunoașterii și vindecării, și încerc să aduc în relația noastră terapeutică respect, răbdare, curiozitate blândă, empatie, creativitate. Una din pasiunile mele sunt călătoriile, pe care îmi place să le planific minuțios, să caut informații istorice, culturale și curiozități, și de fiecare dată ajungând în locurile dorite descopăr lucruri de care sunt fascinată, și pe care nu le-am aflat din ”cercetarea” prealabilă. Cred că aș putea asemăna ședințele de psihoterapie cu aceste călătorii și descoperiri autentice, surprinzătoare de fiecare dată. Știu din proprie experiență cât este de liniștitor gândul că există un alt om, pregătit să te primească cu povestea ta, cu neliniștile, întrebările, bucuriile și alegerile tale de viață, și că există un loc și un timp pentru tine, în care te poți regăsi, fără a fi judecat, unde ești acceptat necondiționat și însoțit în călătoria pe drumul spre starea ta de bine. Aș fi bucuroasă și onorată să ne cunoaștem și să te însoțesc pe acest drum!
Family Therapy
Curs - Consilierea cuplurilor. Psihosexologie
Evaluarea psihologica si programe de interventie pentru copil si familie in situatii de divort, adoptie sau trauma
Hiperactivitatea cu deficit de atenție-program integrat de intervenție psihologică centrat pe copil, familie și școală
Hiperactivitatea cu deficit de atenție-evaluare clinică și educațională, diagnostic diferențial și program de intervenție
Curs - Loialități, moșteniri, îndreptățiri - analiza contextuală a genogramei
Curs de psihosomatică
Experientele adverse din copilarie - tipuri, consecinte pe termen mediu si lung si modalitati de interventie
Psihotrauma - evaluare și intervenție psihologică
Psihoterapie familială sistemică
1 review
5 stars
1
4 stars
0
3 stars
0
2 stars
0
1 star
0
09 May 2024
Profesionalismul, empatia si dedicatia sunt printre calitatile remarcate in decursul colaborarii. Experienta vasta este un plus de asemenea. Multumesc
There are no articles published by this specialist