Maria-Angelica Paladi

Maria-Angelica Paladi

Cluj-Napoca

NoRating
5 yearsExperience
250-450 RONFees

Overview

About me

Sunt Angelica, psiholog clinician, înscrisă în Registrul TSA al Colegiului Psihologilor din România și facilitator al programului Cercul Siguranței. În lucrul cu copiii, pun pe primul loc relația, siguranța și respectul pentru ritmul și nevoile fiecărui copil. Cred că, înainte de a putea învăța și progresa, un copil are nevoie să se simtă văzut, înțeles, acceptat și în siguranță. De aceea, încerc să privesc dincolo de comportamentele pe care le observ și să înțeleg ce nevoie se află în spatele lor. Intervenția mea este caldă, centrată pe copil și adaptată nivelului său de dezvoltare, intereselor și motivației sale. Lucrez prin joc și integrez obiectivele terapeutice în activități care au sens pentru copil, pornind de la motivația acestuia. Consider că părinții sunt parte importantă din procesul terapeutic. Pun accent pe comunicare deschisă, transparență și colaborare, astfel încât intervenția să țină cont atât de nevoile copilului, cât și de cele ale familiei. Mă definesc prin transparență, implicare și dorința de a învăța continuu. Nu cred că un specialist trebuie să aibă întotdeauna toate răspunsurile, ci că este important să fie deschis să caute, să învețe și să colaboreze cu familia și cu ceilalți specialiști implicați în viața copilului.



Services

Therapy

Counseling psychology

01:40Duration
250 RONPrice

Primary objectives
C
Communication skills improvement
Secondary objectives
P
Personal Development

Clinical psychology

Psychological evaluation for the Disability Medical Commission

01:40Duration
300 RONPrice

Psychological evaluation for kindergarten

01:40Duration
450 RONPrice

Psychological evaluation for IQ

01:40Duration
450 RONPrice


Credentials


Reviews

No items

There are no reviews yet for this specialist


Articles

No items

There are no articles published by this specialist