Maria Scorţeanu Dumitraşcu

Maria Scorţeanu Dumitraşcu

NoRating
< 1 yearExperience
100 RONFees

Overview

About me

Am absolvit Facultatea de Psihologie și Ştiinţele Educației, Universitatea din Bucureşti, și Masterul în Psihotraumatologie și Asistență Psihologică, la Universitatea din București. Sunt membră a Colegiului Psihologilor din România şi am dreptul de liberă practică în specialitatea psihologie clinică şi consiliere psihologică sub supervizare, în baza atestatului de liberă practică eliberat de Colegiul Psihologilor din România. Am efectuat stagii de practică în Psihologie Clinică, Psihoterapie Sistemică și Psihologia Muncii și Organizațională. Psihologul te ajută să te cunoşti mai profund şi să îţi accesezi resursele personale, pe care nu le conştientizezi încă sau pe care simţi că nu ai puterea de a le utiliza. Nu psihologul te schimbă, ci forţa ta lăuntrică. El e doar acolo, lângă tine, pentru a te ghida şi a te sprijini pe un drum pe care, în prezent, îl simţi anevoios. Psihologul te înţelege la un nivel profund, dincolo de problemele cu care te confrunţi (nu ne identificăm cu propriile probleme şi comportamente, suntem mai mult decât atât), prin urmare, el nu te judecă, nu îţi impune, rămâne neutru, empatic şi obiectiv, iar relaţia terapeutică este cea care vindecă. Tu eşti o fiinţă complexă şi irepetabilă, responsabilă pentru starea sa de bine. Psihologul nu îţi dă răspunsuri, el îţi pune întrebări care te ajută să-ţi găseşti propriile răspunsuri şi soluţii la probleme. Cum spunea tatăl meu, terapeutul te ia de mână şi „te ajută să treci peste marea de suferinţă, în căutarea sensului pierdut al bucuriei de a trăi." O relaţie de prietenie (în care eşti ascultat şi acceptat) nu este echivalentul cu a merge la psiholog. Aceasta este o prejudecată. Psihologul este un specialist, prin studiile şi formările sale, ştie ce tehnici de intervenţie să aplice (validate ştiinţific), este mai neutru şi mai obiectiv decât un prieten. Cum este nevoie să mergi la medic atunci când ai o afecţiune somatică/fizică, astfel ai nevoie şi de un specialist în sănătatea mintală pentru a-ţi vindeca suferinţa psihică. Nu este o ruşine să ai probleme şi traume, să te simţi neajutorat sau speriat, să simţi că nu mai poţi face faţă provocărilor zilnice. Nu este o ruşine să te simţi diferit şi inadecvat, să fii copleşit de stres, să ai slăbiciuni şi defecte, nu este o ruşine să simţi deseori ruşine sau suferinţă adâncă. Toţi oamenii se confruntă cu propriile traume şi lupte interioare, căci viaţa este, într-adevăr, o continuă provocare. De fapt, din experienţele dureroase ei învaţă şi se dezvoltă personal. Contează mult modul în care le percep: ca pe o înfrângere sau ca pe o provocare care îi învaţă despre ei înşişi, despre propriul sens în lume şi despre viaţă. Modul în care percepem lumea este, de fapt, modul în care ne construim prezentul şi starea emoţională. Nu este sănătos să încercăm mereu să ne controlăm emoţiile. O soluţie mai bună ar fi să controlăm alegerile pe care le facem şi care nasc emoţiile respective. Nu poţi trăi în armonie cu lumea exterioară atunci când eşti copleşit de conflicte interioare. De asemenea, nu poţi fi în armonie cu tine dacă nu eşti şi cu celălalt. Suntem fiinţe profund sociale şi avem nevoie să trăim în echilibru cu mediul înconjurător. Îţi poţi recăpăta echilibrul lăuntric prin adoptarea unui mod de gândire sănătos, prin gestionarea stresului şi a reacţiilor emoţionale, prin conştientizarea de sine şi prin asumarea responsabilităţii pentru propria viaţă. Autocunoaşterea presupune mult curaj. Ce este cel mai important pentru tine? Care sunt nevoile tale? Cum poţi găsi un echilibru între emoţie şi raţiune? Ce te face împlinit sufleteşte? Ce îţi aduce suferinţă? Ce anume te împiedică să te simţi bine? Cum vrei să te simţi? Cum poţi aduce bucurie şi echilibru în viaţa ta? Atunci când înveţi să fii conştient de sine, când îţi permiţi să fii şi să-ţi exprimi individualitatea, te simţi eliberat pentru că eşti stăpân pe propriile alegeri (chiar şi suferinţa devine o alegere la un moment dat). Conştient de sine, te accepţi aşa cum eşti şi te iubeşti necondiţionat, în timp ce lucrezi pentru creşterea ta personală. Eşti liber… liber să zbori pe culmile bucuriei de a fi.


Contact

Locations

I did not set my locations yet.


Services

Therapy

Counseling psychology

00:50Duration
100 RONPrice

Primary objectives
L
Low self-esteem, devaluation
P
Personal Development
A
Anxiety and panic attacks
Secondary objectives
S
Sleep disorders (insomnia, nightmares, restless sleep)
R
Relationships
C
Communication skills improvement
L
Loss of a loved one, divorce, separation, mourning
S
Stress management
D
Depression
T
Traumatic experiences
L
Lack of social life

Coaching and personal development

00:50Duration
100 RONPrice

Coaching


Credentials

No items

There are no credentials entries yet for this specialist


Reviews

No items

There are no reviews yet for this specialist


Articles

No items

There are no articles published by this specialist