Rebeca Piroșcă

Rebeca Piroșcă

Bucharest

5.0Rating
3 yearsExperience
200 RONFees

Overview

About me

Bun venit! Eu sunt Rebeca. Psihoterapeut de orientare centrată pe persoană. Faclilitator al programului de educație parentală Cercul Siguranței.  Dacă ai ajuns aici, se poate să te confrunți cu dificultăți în funcționarea ta cotidiană și să simți că ai nevoie de ajutor. Sau poate că îți dorești să te angajezi într-un proces de psihoterapie, de auto-cunoaștere și reconectare cu tine și nevoile tale. Sau ți-ai propus să înțelegi mai bine relația pe care o ai cu copilul tău și să găsești noi modalități de abordare a momentelor și interacțiunilor care vă pun în dificultate.  M-aș bucura să te însoțesc pe acest drum! Pentru că natura relației dintre client și terapeut este unul dintre cei mai puternici predictori ai succesului în procesele de psihoterapie, mi-am propus ca prin această rubrică să îți permit să mă cunoști - să îmi ”iei pulsul” și să îți formezi o impresie despre cât și cum rezonezi cu cine sunt și cum mă aduc în relații.  Despre mine, omul: Am știut că îmi doresc să devin terapeut încă din primii ani de liceu. Motivația mea de atunci avea o strânsă legătură cu atitudinea caldă, empatică și primitoare cu care eram la rândul meu întâmpinată într-o relație terapeutică. Acestă motivație s-a transformat și s-a maturizat și ea odată cu mine. După terminarea facultății de psihologie m-am angajat ca educator într-o grădiniță cu specific Montessori. Astfel, am ajuns să lucrez cu copiii pentru următorii 9 ani. Uitându-mă înapoi, îmi dau seama că acest timp petrecut între copii a ajuns, în multe feluri, să mă definească. Nu pot să-mi imaginez proces de dezvoltare personală mai intens și mai potrivit nevoilor mele din acel moment. Timpul alături de ei a fost pentru mine un continuu proces de însușire a unui mod mai firesc, mai natural, mai blând de a fi. Am învățat să conțin emoții, să organizez și să direcționez când e necesar, să ofer libertate și alegeri potrivite, să văd unicitatea persoanei din fața mea și să o respect, să fiu grijulie, să mă manifest spontan și autentic, să mă joc, să mă bucur, să iubesc. Alături de ei am devenit adult. Nu cred că am terminat sau că aș putea vreodată să termin de învățat de la ei și împreună cu ei. Observ însă cum continui să descopăr, să înțeleg și să ofer și în relațiile din cabinet. Mă uimește de fiecare dată tenacitatea cu care viața își face loc, prinde rădăcini și continuă să ne direcționeze înspre creștere, oricare ar fi împrejurările sau dificultățile cu care ne confruntăm. Întâlnirile cu această viață din fiecare dintre clienții cu care lucrez îmi dau încrederea că, cel mai adesea, un simplu contact uman autentic, unde să ne simțim înțeleși, văzuți, auziți și acceptați e suficient ca să găsim apoi în noi răspunsuri, resurse și direcții. Cum arată un proces psihoterapeutic? La modul ideal, relația psihoterapeutică este locul unde ne simțim văzuți, înțeleși și acceptați în toată complexitatea noastră, cu imperfecțiunile și incongruențele pe care încă nu le-am deslușit, cu acele gânduri, trăiri și emoții care ne sperie, de care am învățat să ne ferim sau să ne apărăm, sau pentru care ne rușinăm și avem senzația că vom fi judecați. Când prindem încredere și ne simțim în siguranță, începem să ne permitem curiozitate; ne putem apropia cu mai multă compasiune de acele aspecte care până nu de mult trezeau în noi panică și pe care le țineam la distanță. Astfel, căpătăm noi înțelesuri despre noi înșine. Istoriile și poveștile noastre de viață, precum și interacțiunile și experiențele cotidiene care ne pun în dificultate devin mai ușor de articulat, mai coerente și nuanțate, mai clare și mai ușor de acceptat. Pe măsură ce începem să le integrăm, modul cum experimentăm viața de zi cu zi se transformă și el.   Departe de a fi simplu și ușor, un proces psihoterapeutic cere timp și un efort comun. Adeseori el vine la pachet cu trăiri inconfortabile și uneori chiar cu neîncredere și dezamăgiri. Însă tot aici putem învăța cum să tolerăm emoțiile intense și să le permitem să curgă, cum să ne recalibrăm așteptările și să setăm limitele de care avem nevoie, cum rupturile se repară și cum putem cultiva împreună mai multă siguranță relațională și o încredere reciprocă. Dacă îți dorești să mă cunoști și să verificăm ”chimia”, eu sunt la un apel/mesaj distanță. Whatsapp: 0742 312 259 E-mail: rebeca.pirosca@gmail.com

YesOnline sessions
RomanianSpoken languages


Services

Therapy

Counseling psychology

00:50Duration
200 RONPrice

Primary objectives
L
Loss of a loved one, divorce, separation, mourning
S
Sleep disorders (insomnia, nightmares, restless sleep)
S
Stress management
Secondary objectives
P
Personal Development
P
Phobias
R
Relationships

Psychotherapy

00:50Duration
200 RONPrice

Primary objectives
D
Depression
R
Relationships
L
Low self-esteem, devaluation
Secondary objectives
T
Traumatic experiences
S
Stress management
A
Anxiety and panic attacks
A
Addictions

Credentials


Reviews

5.0

2 Reviews

5 stars

1

4 stars

0

3 stars

0

2 stars

0

1 star

0

Review

14 Jul 2024

Alexa V.

Iți mulțumesc din toată inima, Rebeca, pentru prezența caldă și blândă, care m-au făcut să mă simt confortabil în sesiune de fiecare dată. Întotdeauna mă ascultă cu răbdare și empatie, ghidându-mă către claritate mentală și ajutându-mă să iau cele mai bune decizii pentru mine. Fiecare sesiune cu ea este o adevărată alinare și o sursă de inspirație, ajutandu-mă să ajung la o stare de echilibru și înțelegere a propriilor nevoi și emoții. Am mai făcut terapie cu alte persoane, însă alaruri de Rebeca nicio clipa nu m-am simțit judecata, descurajată sau evaluată subiectiv.

Review

18 Jul 2024

Eugenia Radu

De când am început terapia, am dobândit curajul de a fi eu. Am învățat să-mi ascult și să-mi respect limitele, dar mai ales să mă accept pe mine exact așa cum sunt în acest moment. M-am simțit în siguranță să vorbesc despre situațiile delicate. Cu o abordare plină de acceptare și empatie, am fost ghidata să văd o altă perpectiva, dintr-un spațiu sigur și primitor unde mă simt ascultată și înțeleasă. Profesionalismul și empatia ei fac fiecare sesiune o experiență profundă și transformatoare, ajutandu-mă să mai fac un pas spre atingerea scopului meu.


Articles

No items

There are no articles published by this specialist