Timișoara
În practica mea, lucrez cu persoane care se confruntă cu anxietate, blocaje emoționale, depresie, dificultăți relaționale, stimă de sine scăzută sau senzația persistentă că „ceva lipsește”, chiar și atunci când, aparent, lucrurile sunt în regulă. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să lucrez cu oameni care simt că „știu” ce ar trebui să facă, dar ceva în interiorul lor îi ține pe loc. Oameni care au încercat să înțeleagă, să analizeze, să fie puternici – și care ajung, la un moment dat, să simtă că nu mai pot duce singuri totul. În terapie, creez un spațiu sigur, clar și lipsit de judecată, în care poți să te oprești din lupta cu tine și să începi, pas cu pas, să te vezi și să te auzi. Lucrăm atât cu ceea ce este conștient și ușor de pus în cuvinte, cât și cu procesele mai profunde care stau la baza emoțiilor, reacțiilor și tiparelor tale repetitive. Cred că schimbarea reală apare atunci când nu ne limităm la a vorbi despre probleme, ci înțelegem de ce ele continuă să apară și ce anume le menține active în profunzime. De aceea, abordarea mea este una integrativă, care lucrează atât cu mintea conștientă, cât și mai ales cu procesele subconștiente ce influențează deciziile și comportamentele noastre. În terapie, pun accent pe încredere, empatie și eficiență. Fiecare proces este adaptat ritmului și nevoilor tale, astfel încât schimbările să fie nu doar vizibile, ci și durabile. Dacă îți dorești mai mult decât alinare temporară și cauți o transformare autentică, terapia poate deveni un punct de cotitură real în viața ta.
Coaching
Family Therapy
NLP Master Trainer
Hipnoză clinică
Psihoterapie sistemică de familie și relații de cuplu
NLP Coaching Trainer
TLT® Trainer
NLP Trainer
NLP Master Prctitioner
NLP Practitioner
There are no reviews yet for this specialist
There are no articles published by this specialist