Stima de sine

Stima de sine se referă la imaginea, sentimentele și gândurile pe care o persoană le are în legătură cu sine sau la părerea generală despre propria persoană.

O stimă de sine scăzută se poate manifesta prin:

• sentimente de timiditate sau anxietate;
• gânduri negative legate de sine, de lume, de viitor;
• autocritică puternică sau sentimente de inutilitate;
• sentimente de îndoială față de capacitățile proprii;
• evitarea provocărilor

Stima de sine afectează puternic felul în care ne comportăm și ne trăim viața. Persoanele cu o stimă de sine scăzută au, de obicei, tendința de a încerca să-i mulțumească pe ceilalți, se străduiesc din răsputeri să nu greșească / să nu deranjeze la locul de muncă, cu prietenii sau cu familia. Cât timp reușește să îndeplinească aceste standarde, persoana se simte bine, dar atunci când aceste standarde vor fi imposibil de îndeplinit persoana se poate simți cuprinsă de emoții negative ca anxietate, dezamăgire de propria persoană, vinovăție, etc.

Pentru a putea îmbunătăți stima de sine, e nevoie să înțelegem cum anume ajungem să avem o stimă de sine scăzută. În centrul stimei de sine scăzute se află niște credințe negative despre propria persoană. Aceste credințe nu sunt înnăscute, ci se formează/învață din experiențele de viață prin care trecem, dar și din felul în care persoanele importante din viața noastră s-au comportat în raport cu noi în copilărie.

De multe ori, ajungem să ne raportăm la propria persoană în felul în care alții s-au raportat la noi de-a lungul vieții.

Câteva experiențe care pot forma o stimă de sine scăzută sunt:

• Pedeapsa, abuzul, desconsiderarea

Pedeapsa, abuzul sau desconsiderarea din partea celorlalți sunt experiențe negative foarte puternice. Copii care au parte de pedepse frecvente sau mult prea intense în raport cu greșelile pe care le-au făcut ajung uneori să aibă o stimă de sine mai scăzută la vârsta adultă. Abuzul fizic, sexual sau emoțional din partea altor persoane ne poate duce uneori la concluzia (greșită) că merităm ceea ce ni se întâmplă deoarece “e ceva greșit la noi”. Desconsiderarea/neglijența cu care suntem tratați uneori de către persoanele apropiate ne poate duce la gânduri negative despre propria persoană. Exemple de gânduri ar fi “nu sunt suficient de valoros/important cât să contez pentru ceilalți”, “trebuie să mă străduiesc mai mult ca să mă accepte/integreze”.

• Afecțiune, încurajare, laudă și “căldură” insuficientă.

Uneori, nu prezența experiențelor negative ne predispun la o stimă de sine scăzută, ci absența sau frecvența scăzută a experiențelor pozitive. Prin simpla lipsă sau deficiență a încurajărilor, a laudelor, a afecțiunii din partea părințiilor sau persoanelor semnificative din viața noastră, putem să ne formăm o părere negativă legată de propria persoană. Mai mult, acest risc crește atunci când simțim nevoia să “concurăm” cu alte persoane (frate/soră/verișori) pentru a reuși să obținem atenție, afecțiune și căldură. Nevoia de “concurență” apare de cele mai multe ori din cauză că asta pare singura șansă prin care copilul poate să obțină îndeplinirea acestor nevoi.

• Dificultatea de a îndeplini standardele celorlalți.

Uneori ajungem să avem o părere negativă despre noi și ajungem să ne simțim nevaloroși deoarece nu putem să ne ridicăm la standardele (adesea nerealiste) ale părinților. Fraze precum “De ce nu poți să fii și tu ca ceilalți?” ”Eu la vârsta ta….” “Ar trebui să te descurci deja pentru că ești mare” pot conduce la pierderea încrederii în capacitățile proprii, în valoarea personală și pot afecta profund stima de sine. De multe ori, standardele și cerințele impuse de părinți sunt foarte exigente, prea dificile în raport cu abilitățile copilului, iar eșecul de a îndeplini aceste așteptări este aproape garantat. Aceste eșecuri, urmate de atitudini negative din partea părinților (certuri/nemulțumire/dezamăgire), pot dăuna stimei de sine.

• Inabilitatea/dificultatea integrării în grupul de prieteni

Apartenența la un grup este una dintre nevoile noastre de bază ca și specie umană. Având o dificultate de integrare în grupul de prieteni sau fiind considerat “ciudatul grupului” de către ceilalți poate avea un impact negativ asupra stimei de sine. Emoții ca singurătatea, anxietatea, vinovăția pot apărea și îngreuna procesul de integrare/apartenență ceea ce întărește ideea că e ceva greșit la noi și că suntem prea inadecvați ca să avem prieteni și ca să ne înțelegem bine cu persoanele din jur. Bullying-ul poate reprezenta un factor extrem de important în acest context având potențialul de reducere drastică a stimei de sine. Multe persoane care se confruntă cu bullying în copilărie sau adolescență ajung să aibă o părere negativă despre sine.

Cum putem îmbunătăți stima de sine?

• Una dintre metodele utilizate în terapie se bazează pe înțelegerea factorilor și a experiențelor de viață ale clientului care au dus la gândurile/credințele negative despre propria persoană.

Împreună cu terapeutul, clientul explorează acele amintiri neplăcute care i-au influențat modul de raportare la sine și încearcă să găsească “sursele” stimei de sine scăzute. De cele mai multe ori, aceste experiențe dureroase crează o serie de reguli mentale (credințe despre lume, despre ceilalți, despre noi) prin intermediul cărora ajungem să interpretăm ceea ce ni se întâmplă în prezent. Aceste credințe se “activează” în situații specifice de viață și vin la pachet cu emoții negative foarte intense pentru individ. În timp, ajungem să evităm acele situații de viață care ne activează credințele (în care ne simțim rău). De exemplu, dacă una dintre regulile mentale este “sunt un eșec” persoana ajunge să evite situațiile în care eșecul este o posibilitate (interviuri la job, examene, socializarea cu persoane noi, etc.). În procesul terapeutic, accentul cade pe identificare acestor reguli mentale și modificarea lor astfel încât ele să nu mai influențeze negativ comportamentul clientului.

• O altă metodă de abordare a stimei de sine scăzută se referă la autocompasiune (bunătate față de propria persoană).

De multe ori, felul în care ne raportăm la propria persoană este puternic condiționat de societate. Mass-media ne influențează puternic opinia despre cum anume “ar trebui” să arătăm, să ne comportăm, cât anume “ar trebui” să câștigăm, cum anume “ar trebui” să ne îmbrăcăm, etc. Grupul de prieteni/de colegi și relațiile cu cei din jur pot avea același efect. Dacă anturajul cu care ne petrecem timpul este unul foarte sever, foarte critic la adresa altora sau la adresa noastră există riscul de a crede că suntem inadecvați și că e nevoie să acționăm după un anumit tipar/standard pentru a fi acceptați de către ceilalți. Uneori cultura, sau chiar religia poate induce anumite standarde nerealiste și condiționări despre felul în care “ar trebui” să acționăm/să ne comportăm/să fim pentru a avea valoare. Dificultatea de a atinge aceste standarde (uneori imposibil de atins) ne poate duce la concluzia că nu suntem (și că nu putem să fim) suficient de buni, de valoroși, de agreabili, etc.

Așa cum am învățat să fim critici, neînțelegători, dezaprobatori cu propria persoană, sunt tehnici prin care putem învăța să ne privim pe noi înșine într-o lumină mai pozitivă, să ne raportăm la propria persoană cu amabilitate, cu blândețe, cu înțelegere. Odată ce reușim să modificăm credințele/regulile mentale negative despre propria persoană și când reușim să ne privim pe noi înșine dintr-o perspectivă mai înțelegătoare, mai plină de autocompasiune, stima de sine va putea să crească/să evolueze pozitiv.

Alături de tehnicile menționate mai sus, sunt și altele care pot ajuta clientul în procesul de creștere a stimei de sine. Împreună cu terapeutul, aceste tehnici pot fi explorate și aplicate de către client pe parcursul terapiei.